Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus marţi că la fabrica Ford de la Craiova se va produce în curând primul autoturism electric, potrivit digi24.ro.
El a precizat că în România au fost cumpărate, în 2016, 39 de maşini electrice, iar în 2023 numărul a crescut la peste 11.000 de autoturisme electrice.
„În România, la fabrica Ford, se va produce în curând primul autoturism electric. Este o veste extraordinară pentru mediu, este o veste extraordinară pentru calitatea aerului din România şi este o veste extraordinară, sunt convins, pentru economia românească în general. Asta nu înseamnă doar un aer mai curat, asta nu înseamnă că o să avem mai puţine noxe în atmosferă, dar asta înseamnă că banii pe care îi punem la dispoziţie, sumele cu care finanţăm programul Rabla Plus, vor rămâne în România. Este extrem de important ca aceşti bani să nu plece peste hotare, de multe ori, fie că finanţăm panouri fotovoltaice, fie că finanţăm autovehicule electrice, constatăm că de multe ori banii nu rămân nici în România şi nici măcar în Europa”, a anunţat Mircea Fechet, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la fabrica Ford Otosan Craiova.
El a prezentat evoluţia numărului maşinilor electrice achiziţionate de români în ultimii ani.
„În 2016, în România s-au achiziţionat doar 39 de maşini. Şi aceste cifre au tot crescut, în 2020 ajunsesem la peste 2.400, în 2021 am avut peste 10.000, în 2023 am avut peste 11.000. În toţi aceşti ani am finanţat peste 38.000 de autoturisme pur electrice. Sunt convins că unul dintre motivele principale pentru care românii au ales să achiziţioneze o maşină electrică a fost şi faptul că AFM-ul, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, acordă această bonificaţie”, a adăugat ministrul. Fechet a menţionat că este posibil ca următoarea maşină pe care o va cumpăra să fie Ford. Profesor din Pitești arestat preventiv pentru 30 de zile