Pandemia care ne-a schimbat
Nu sunt un om prea prietenos la o primă vedere. Recunosc, nu mă ajută nici figura încruntată cu care m-a înzestrat natura. De altfel, dacă e să o zicem pe cea dreaptă, niciodată nu m-am dat prea tare în vânt după contactul social. Cumva, mereu mi-am triat draconic grupul de prieteni și de cunoștințe, până am ajuns să-i număr pe degetele de la o mână. Am făcut asta în cunoștință de cauză, intenționat. De altfel, mă declar o persoană extrem de vorbăreață și expansivă, caz în care se crează chimia aia rar întâlnită. Paradoxurile psihologiei umane, în mod sigur.
Și ca mine sunt mulți! Oameni sătui de aglomerație, de discuții inutile despre vreme, de interacțiuni ce nu-s neaparat necesare.
De asemenea, sunt genul de om care înainte de pandemia coronavirusului, invitat în oraș sau pe la vreo petrecere și prins în momentul ăla fără chef, ar fi zis „neee, sunt foarte-foarte ocupată; nu pot”, în timp ce-și trăgea o pereche de pantaloni comozi în picioare și-și gătea niște popcorn pentru nu-știu-ce serial tocilăresc.
Și uite că până și eu am ajuns să consider un eveniment epocal simpla ieșire până-n cartierul vecin, ori cei doi kilometri parcurși cu bicicleta până acolo. Tot eu mă uit acum cu jind la pozele de altă dată și-mi jur că n-o să mai strâmb din nas niciunei invitații pe care altă dată aș fi ignorat-o cu grație pe motiv de „mă ține o scamă”.
În realitate, schimbarea asta radicală a noastră o să țină puțin, odată ce pandemia își va retrage colții. Ne vom bucura vreo două-trei, hai, cu indulgență patru-cinci luni de libertatea recăpătată, după care vom uita să ne bucurăm de lucrurile mici care acum ni se par mari. Le vom retrograda la stadiul de „mici și nesemnificative”. Pentru că așa e omul: uită! Și pentru că uită, își neglijează familia, prietenii, neglijează un peisaj frumos de care ar trebui să se bucure, pe motiv că este timp de nimicurile astea și altă dată. Nu, nu este timp! Timpul se poate opri în loc oricând, așa cum o face și acum. Uneori se oprește timpul în loc pentru întreaga planetă, alteori individual. E la fel de rău de fiecare dată.
Până când vom avea ocazia să uităm din nou ce frumoasă este viața de fapt, stați în casă și aveți grijă de voi. Măcar pentru cele câteva luni de bucurie până veți ajunge să uitați din nou.
Citește și: Pleșu și muzica lăutărească anti-izolare
