Liviu Pleșoianu

Liviu Pleșoianu vrea să ne demonstreze că nu a chiulit de la orele de istorie. Cu toate astea, ceea ce reușește să ne demostreze este faptul că deși prezent, n-a fost prea atent la ele, prinzând din zbor anumite noțiuni găurite. Și în dulcele stil clasic, atunci când nu știi toată povestea, bagi de la tine. Important e să știi titlul, că după aia oi vedea tu cum te descurci ca să pari inteligent.

După ultimul scandal de ieri referitor la situația măscuței lui Ciolacu, scandal la care a participat și Florin Roman, Pleșoianu s-a simțit dator față de națiune, astfel că a scris o postare lungă cât o zi de post, în care îl aseamănă pe liderul deputaților liberali cu… Joseph Goebbels, unul dintre apropiații lui Hitler.

Culmea e că, deși lui Pleșoianu îi lipsesc noțiuni elementare din istoria Celui De-al Doilea Război Mondial, acoperind găurile necunoașterii cu ceva ce seamănă a mortar fabricat prin Rusia, tot el îl acuză pe Florin Roman cum c-ar fi incult. Și uite-așa-mi amintesc de câteva versuri semnale de Ada Milea: „Are mama un copil, vrea să-l facă imbecil. Și copilul are-un câne, ar’ pe cin’ să se răzbune!”.

Pleșoianu: „Florin Roman, liderul deputaților PNL, nepoțelul cărunt al lui Goebbels: „Ciuma roşie trebuie extirpată până la capăt!”

„Când ești incult și nu ai citit trei rânduri de istorie, strigi „Ciuma roșie!” fără să ai habar că expresia aparține PROPAGANDEI HITLERISTE dinaintea și din timpul celui de-al doilea război mondial! Când toată „cultura” ta se reduce la „textele fundamentale” aruncate pe Facebook de „cărturari” precum Mălin Bot, Mircea Marian, Rareș Bogdan sau Cartianu, e firesc să preiei din zborul lin al ignoranței sloganuri din două cuvinte fără să ai cel mai vag habar despre originea și semnificația lor.

Dacă ai obișnui să citești și #CĂRȚI, nu doar „postări” pe Facebook, ai cunoaște de pildă că, în 1937, Goebbels concepea o broșură de 36 de pagini în care vorbea despre… „ciuma roșie”. Concluzia sa era că doar „Führerul” (HITLER) poate scăpa omenirea de… „CIUMA ROȘIE”.

Dacă te-ai ocupa cu documentarea măcar două minute pe an (DEX: documentare = „informare temeinică pe bază de documente, informații, probe”), ai mai afla și că PROPAGANDA nazistă a produs chiar și un film intitulat „CIUMA ROȘIE”, destinat publicului elvețian și francez („La Peste Rouge”). Ba chiar ai ajunge să-l vizionezi, pentru că – ce să vezi! – el se găsește pe… Youtube.

…Multe alte exemple similare ai mai reuși să descoperi, dacă nu ai înghiți pe nemestecate tot ce îți aruncă pe jos propagandiștii Noii Securități. Și nu te-ai afla acum în ipostaza absolut #PENIBILĂ și #ORIBILĂ de a scanda sloganuri HITLERISTE fără să ai habar că o faci…

Dar s-o scurtăm, pentru că tu nu #REZIȘTI să citești prea mult. În concluzie, vrei, nu vrei, dacă strigi „Ciuma roșie!” ești #NEPOȚELUL_lui_Goebbels!

P.S. …Știi cine a fost Goebbels? Nu, nu știi… Îți spun eu: a fost cel care a condus Ministerul de Stat pentru Informarea Opiniei Publice și Propagandă, Ministerul Propagandei celui de-al Treilea Reich („Reichsministerium für Volksaufklärung und Propaganda”). …Poziție din care s-a remarcat rapid arzând în piața publică mai multe tone de cărți. Adică exact ce îți cer #IDOLII tăi de azi, care vor închiderea unor edituri pentru simplul motiv că acestea publică ce nu le convine lor…”, scrie vrednicul Pleșoianu pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Situație convenabilă: PSD, ALDE și UDMR își doresc prelungirea mandatelor aleșilor locali

#News