Călin Popescu Tăriceanu se laudă cum că dacă tot a promis, a și făcut! Nu ca alți binevoitori. Ce a promis și-a făcut liderul ALDE, Tăriceanu? În primul rând, a depus, alături de prietenii de la UDMR și PRO România un proiecțel de lege menit să reglementeze anularea amenzilor date de autorități în perioada stării de urgență.
Tăriceanu: „AM PROMIS, NE-AM ȚINUT DE CUVÂNT!
„Am depus, alături de Pro România și UDMR, proiectul de lege care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare.
Câteva precizări pentru toți „binevoitorii”:
1) Nu propunem anularea amenzilor pentru cei care au fugit din izolare sau din carantină sau cei care au produs tulburări ale ordinii şi liniştii publice
2) Nu este un proiect care să ne facă pe cei care am respectat legea să ne simțim nedreptățiți.
3) Nu urmărim să descurajăm poliția să-și facă datoria.
Este o lege care va permite justiției să funcționeze și să nu fie îngropată în peste 300.000 de dosare”, se arată pe pagina de Facebook a lui Călin Popecu Tăriceanu.
Despre un proiect de lege cu du-te vino
Despre respectivele amenzi am mai vorbit și cu alte ocazii. Și eu, și Tăriceanu. Cumva amândoi fiind de acord asupra faptului că unele amezi pot fi considerate abuzive, din pricina excesului de zel pe care îl prezintă unele organe. Părerile noastre se separă însă în punctul în care ALDE, PRO România și UDMR declară că își doresc eliminarea amenzilor date în această perioadă: adică și pe-a bătrânei care nu știe să scrie, și pe a lui Spartacus, liderul bătăușilor.
Desigur, oricum ai da-o, situația nu are cum să fie perfectă. Însă prin astfel de măsuri, tot ce reușesc vrednicii de față să facă este să încurajeze populația întru nerespectarea normelor în vigoare. Pentru că nu bătrânelele care nu știu pe ce lume trăiesc este problema, ci indivizi ca cei puși pe scandal prin cartierul Rahova. Și credeți-mă pe cuvânt: orice oraș al României are câte-un Rahova – mai mic sau mai mare.
Citește și: Situație convenabilă: PSD, ALDE și UDMR își doresc prelungirea mandatelor aleșilor locali