Atunci când vorbim despre fake news, vorbim despre un altfel de pandemie, o pandemie care se răspândește îndeosebi online sau, după caz, chiar din gură în gură, în dulcele stil clasic. Teorii ale conspirației urcate la statut de lege și oameni care au senzația că le știu pe toate. Chiar și așa, ce ne facem atunci când unii medici decid că e cazul să contribuie unui astfel de comportament, inflamând peste măsură opinia publică și așa bombardată din toate direcțiile?

”Problema populației și problema pe întreg mapamondul acum este acest război de pe rețelele de socializare, unde există o dezinformare și există o încercare de a crea un haos, pentru ca populația să nu mai aibă încredere în autorități și să facă ce dorește, ducând clar la situația de a pune aceste țări în situație grea, gravă, adică să nu mai poată controla răspândirea acestui virus.” a explicat, la Medika Tv, Raed Arafat.

Astfel, Rae Arafat constată cu deznădejde faptul că unii dintre colegii acestuia se angajează în a răspândi informații ce nu au un fundament știițific, după cum declară chiar acesta.

„Există comentarii ale unor colegi care, din păcate, pot să spun că nu sunt bazate neapărat științific. Modul în care au comentat toate aceste aspecte a determinat populația să fie confuză și să nu mai respecte măsurile pe care le-am solicitat” a mai spus Raed Arafat.

Citește și: Fermierii n-au tras jockpot-ul nici de data asta

#News