Om cu „ștate” vechi în politică, încă de dinainte să facă ochi omul politic Iohannis, Tăriceanu are senzația că le știe pe toate. Și cum are el senzația că le știe pe toate, nu ratează nicio ocazie să-și pună pe tapet opiniile. Ba despre guvern, ba despre coronavirus, ba despre stări de alertă și urgență, ba despre dușurile din sălile de fitness. Cancan să fie, că-n rest nu prea mai contează.
În dorința de a demonstra că vremea lui n-a trecut, se preface a fi sfătuitorul personal al președintelui Iohannis, încercând să-l convingă pe acesta că singurul vinovat pentru creșterea numărului de infectări COVID-19, este chiar Guvernul condus de Ludovic Orban.
Sfaturi, certuri, covizi și nemulțumiri
„Ofensatoare încercările dlui Iohannis de a pune în cârca opoziției numărul mai mare de îmbolnăviri cu COVID-19 din ultimele zile. Mă întreb dacă i-a trecut vreo secundă prin cap că această creștere poate fi cauzată mai degrabă de impotența “Guvernului Meu” de a respecta legea adoptată de Parlament cu privire la obligativitatea Guvernului de a furniza 30 de măşti de protecţie pe lună românilor cu venituri mici (https://bit.ly/3hKeUay). Asta ca să nu mai spun de OUG privind acordarea gratuită de măști prin care “Guvernul Meu” se angaja că va oferi un număr de 50 de măști pentru fiecare din persoanele din categoriile defavorizate, aferente unei perioade de două luni (https://bit.ly/30XYdCW).”, arată Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu, despre categoriile defavorizate: „Ori tocmai aceste persoane sunt cele mai expuse îmbolnăvirii involuntare cu coronavirus”
„Această obligativitatea vine dintr-o hotărâre pe care dl Iohannis și “Guvernul Meu” au luat-o și care impune purtarea măștilor în spații închise, precum transportul în comun sau spații comerciale. (Vezi aici https://www.agerpres.ro/…/hotararea-privind-starea-de-alert…)
Dl Iohannis nu a ieșit nici o clipă din campania electorală. A negat existența virusului în speranța că va putea organiza anticipate, iar acum încearcă să găsească țapi ispășitori acolo unde ei nu sunt. Dacă vrea să înțeleagă de ce crește numărul de îmbolnăviri, atunci să caute în propria ogradă pentru că în turma de demagogi ai “Guvernului Său” găsește adevărații responsabili.”, scrie Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.
Citește și: Fermierii n-au tras jockpot-ul nici de data asta