Prima sesiunea a examenului de Bacalaureat va continua miercuri cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, potrivit digi24.ro.
Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba privind evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
Examenul de Bacalaureat a început luni cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În perioada 25-27 iunie vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C). Potrivit datelor înregistrate şi furnizate de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului, peste 134.000 de candidaţi (119.000 din promoţia curentă şi 15.000 din seriile anterioare) sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).
Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă şi un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ)
În situaţiile în care această condiţie nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte şcoli. Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanţă cu grilele naţionale sau europene (aşadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis /respins).
De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.
„Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate”, precizează Ministerul Educaţiei.
Avertizare de caniculă în 16 judeţe şi în municipiul Bucureşti