Senatorul PNL Cătălin Daniel Fenechiu este vedeta liberalilor din ultimele zile. În mai puțin de 72 de ore a reușit performanța să tragă o băută în timpul dezbaterilor pe legea carantine și izolării, după care a adormit în direct, vineri seara, în timpul unei emisiuni la un post de televiziune.
Ca să nu se interpreteze, Fenechiu a ținut să precizeze că nu coniacul băut miercuri noaptea și-a făcut efectul, ci a oboseala la dărâmat. Ca să înțeleagă alegătorul de rând, viața de politician nu aduce numai beneficii materiale și pensii speciale, ci și oboseală cronică și un ficat inflamat pe bază de stres. Culmea, cei care l-au avertizat că tocmai se face de râs a doua oară în doar câteva zile nu au fost colegii de partid, ci oponenții politici din PSD, a menționat Fenechiu pentru Libertarea.
„Recunosc, eram obosit. Asta este viața. Fiind extrem de obosit, pentru că am dormit extrem de puțin săptămâna aceasta, plus că era destul de cald în platou, nu am fost atent. Profesionalismul regizorului de platou lasă de dorit. Când vezi o situație de genul respectiv, dacă vrei să îți protejezi invitatul, nu faci așa ceva.
Nu eram beat, nu eram absolut nimic. Îmi asum ce s-a petrecut. Nu am furat nimic, totuși. Am niște probleme care generează stări de oboseală. Anul trecut am suferit un infarct, deci am niște probleme. Sunt și hipertensiv, plus că noaptea precedentă dormisem numai trei ore. M-au sunat doi colegi senatori din PSD să îmi spună că sunt filmat. Mihai Fifor și Titus Corlățean. Mi-au spus să am grijă că sunt filmat, sunt doi oameni de o calitate extraordinară. Adică, niște adversari politici m-au avertizat că sunt filmat”, a explicat senatorul Cătălin-Daniel Fenechiu momentul moțăielii din timpul unei emisiuni TV.
Citește și: Fenechiu a comis-o iar! Senatorul PNL doborât, în direct, de oboseală