Există mai multe tipuri de încălțări care pot provoca probleme de sănătate, pot deforma piciorul și pot cauza afecțiuni ale coloanei vertebrale.
Cu toate că anotimpul cald este, de cele mai multe ori, asociat cu încălțările cât mai comode, ortopezii averizează că portul șlapilor sau chiar al balerinilor poate reprezenta un risc pentru sănătate.
Ortopedul Adrian Ene recomandă să folosim alte tipuri de încălțări, și să evităm, pe cât posibil șlapii sau balerinii.
”Balerinii nu sunt cel mai recomandat tip de încălţăminte, întrucât au de cele mai multe ori o talpă subţire, care nu urmăreşte curburile anatomice ale tălpii. Sunt la îndemână, dar nu sunt cea mai corectă încălţăminte. Au tendinţa de a coborâ bolta plantară. Balerinul este o încălţăminte traumatizantă”, a explicat ortopedul Adrian Ene.
Deși sunt comozi și preferați pe timpul verii, șlapii pot provoca leziuni cutanate
Potrivit medicului, șlapii ar trebui evitați, deoarece pot duce la diverse patologii ale genunchiului sau ale șoldului.
”Nu pot spune că nu este o încălţăminte comodă, dar a se evita. Patologia piciorului se poate repercuta până la nivelul coloanei vertebrale. O problemă de mers, în timp, se va transpune într-o patologie a genunchiului sau într-o patologie a şoldului”, a declarat medicul ortoped pentru Antena 3, precizează publicația Gândul.
Pantofii cu toc sunt cei care afectează piciorul cel mai mult, iar impactul tocurilor depinde de înălțimea acestora
Există un concept legat de faptul că înălţimea tocului este direct proporţională cu frumuseţea. Tocurile înalte sunt estetice, dar, pe termen lung, distrug picioarele.
”Apar nişte diformităţi care se vor manifesta nu doar la nivel funcţional, ci şi dureros. Apar acele monturi. Pe cât posibil, să utilizăm o încălţămite lejeră”, mai spune Adrian Ene.