Tratamentul cu nămol de Techirghiol, nerecomandat de medici în miezul zilei

Cei suferinzi de boli cardiovasculare se expun foarte tare în momentul în care se împachetează în nămol, la temperaturi mari.

Persoanele care se ung cu nămol și stau la soare în miezul zilei se expun unor riscuri mari, anunță medicii Sanatoriului Balnear Techirghiol. Potrivit dr. Olga Surdu, medic primar recuperare, medicină fizică şi balneologie la Sanatoriul Balnear Techirghiol, eliminarea sudorii de pe piele este mecanismul care consumă cea mai multă energie și atunci organismul se răcorește, potrivit g4media.ro.

Dacă pacientul este acoperit cu nămol, acest mecanism de adaptare este anihilat, este inhibat pentru că este acoperită pielea cu nămol, care are culoarea neagră și se comportă ca un corp negru.

”Cred că beneficiile sunt cele mai mici posibile. În momentul ăsta avem 23 – 24 de grade dimineața, iar în miezul zilei 30 și ceva de grade, deci numai temperatura este un factor de stres. Deci, în afară de faptul că acoperă, împiedică transpirația, absoarbe toată radiația solară. Acesta este motivul pentru care noi recomandăm ca aplicația completă de nămol să se facă dimineața, între orele 8:00-10:00 sau după-amiaza, între orele 17:00-19:00. Corect făcută, aplicația nu durează mai mult de două ore.Şi în niciun caz în miezul zilei”, spune dr. Olga Surdu, medic primar recuperare, medicină fizică şi balneologie la Sanatoriul Balnear Techirghiol.

Medicul spune că în special cei suferinzi de boli cardiovasculare se expun foarte tare în momentul în care se împachetează în nămol, la temperaturi mari.”Sunt riscuri foarte mari.

În afară de temperatură, pe litoral, elementul de disconfort este umezeala. La 80 de unități și peste 80 de unități, cum avem zilele acestea de umiditate, respirația este foarte dificilă.

Travaliul cardiac în condiții de temperatură crescută este comparabil cu un efort fizic mare. Ca și cum, eu știu, cineva ar sparge lemne, ca și atunci, toate suferințele cardiovasculare sunt amenințate cu decompensarea, ba chiar cu agravarea lor, iar pacientul, persoana, nu se simte bine, este obosită, respiră greu, gâfâie, ba nu poate să doarmă sau doarme prea mult. Deci, sunt o sumă de semnale de alarmă pe care organismul le dă, cu condiția ca ele să-și fie ascultate”, a mai precizat medicul.

”Este o luptă cu convingerea pentru că fiecare dintre noi crede că știe mai bine decât ce i se spune, știe el personal ce are de făcut. Și faptul că unele persoane iubesc căldura și iubesc soarele  le “ajută” să ignore sfaturile”, a mai spus dr. Olga Surdu.

Un adolescent a produs un prejudiciu imens unei firme de curierat