S-a discutat tot mai mult în ultimul timp despre grijă, despre poluare, despre sănătate, despre faptul că nu avem drumuri, dar avem un trafic infernal. Și ni se spune mereu să avem grijă. S-a discutat despre pericolul la care suntem supuși când alegem să ieșim din casă și despre faptul că volanul face victime zilnic. Chit că suntem șoferi sau pietoni. S-a insistat și se insistă pe mersul pe bicicletă. Cu atenție și cu grijă pentru sănătate.
Mersul pe bicicletă este un mod de relaxare pentru unii, mijloc de transport pentru alții. Indiferent de vârstă, indiferent de mediu, ni se repetă să alegem bicicleta. Pentru fizic, pentru psihic, pentru trafic și pentru mai puțină poluare. Ar trebui să ne bucurăm cu toții de beneficiile mersului pe bicicletă sau ne recuperăm sănătatea, tot cu ajutorul bicicletei.
Ce se întâmplă când lucrurile nu stau tocmai așa și ce se întâmplă când un accident poate demonta toate sfaturile de mai sus? Și când devine accidentul o tentativă de omor?
”De ani buni încerc cu toată forța să promovez condusul responsabil, defensiv, civilizat, calm, cu maniere. Cu toate astea, iată c-a venit și rândul meu să mă tăvălească un șofer care n-are ce căuta pe drumul public. Zic asta pentru că a lovi un biciclist in mod voit denota lipsă de discernamânt.
Ieri am iesit cu bicicleta la antrenamentul de seară și aveam în plan bucla mea clasica de 75km. Din păcate am parcurs doar vreo 5km pentru că șoferul unei mașini a decis la un moment dat să mă tot șicaneze, totul, pe scurt, terminându-se cu faptul c-a frânat brusc și a virat spre mine cu intenția clară de a mă lovi. Ceea ce s-a și întamplat, mașina lui m-a proiectat intr-o alta parcată și apoi alte câteva tumbe până intr-un cap de pod. Episodul a avut loc aproape de casă, la mine-n comuna Corbeanca.
A sosit Poliția, SMURD-urdul, am fost la spitalul Elias unde am poposit vreo 4h. În urma CT-ului și a radiografiilor a rezultat că pot pleca acasă. Însa leziunile, echipamentul distrus, bicicleta avariată, dar, mai ales, ceea ce se putea întâmpla mă face să-mi crească pulsul și acum la cafea.
Sigur, poate trece total neobservat, însă pericolul ne privește pe toti. Pentru unii șoferi, a fi biciclist e semn de inferioritate. Cum adică să opresc în spatele unuia și să-l depașesc abia atunci când am spațiu de 1.5m? Păi ce mă, vă credeți în Elveția?
Dacă tot am văzut asfaltul de foarte aproape, profit de ocazie și zic:
– biciclistul este un participant la trafic precum oricare altul
– biciclistul are drepturi și obligații clare
– pentru ca Romania nu are piste pentru bicicliști, ne deplasăm pe șosele sau strazi
– obligația șoferului este să-i acorde biciclistului spațiu de siguranță de min 1.5m
– în orice context, o tamponare dintre un biciclist și o mașină il va ‘avaria’ pe biciclist, fie ca e de vină, fie ca nu
– în țările civilizate, bicicleta este un mijloc de transport des folosit, dar și o modalitate eficientă de a face sport și de a te relaxa
În cazul meu, șoferul care m-a ‘avariat’ va avea dosar penal, mai ales că m-a lovit intenționat.
Postarea asta fiind făcută pe pagină și nu pe profil, ca să poată ajunge la cât mai mulți, ar fi de apreciat un share.
Mulțumiri publice celor care mi-au acordat primul ajutor, personalului medical de la Camera de Gardă a Spitalului Elias și echipajului SMURD.
Dragi șoferi, grijiți la noi, va rog!
Alex”.
Cu siguranță, Alex nu este singurul. Am privit statusul de pe pagina de Facebook ca pe o scrisoare deschisă adresată șoferilor, adresată autorităților, bicicliștilor și lumii întregi. Fiecare reacție la povestea (din păcate adevărată) a însemnat un nou comentariu și o nouă poveste. Încă un accident, încă o indiferență și încă o încălcare a legii. Sunt episoade neștiute și nescrise, așa cum mulți bicicliști sunt nevăzuți și ignorați în trafic.
Și mă întreb de multe ori, oare cât ar trebui să se scrie despre, pentru a se ajunge la concluzia că fiecare viață contează? Șofer, pieton, biciclist.
Citește și: Se întâmplă în Serbia: omul poate salva un râu
