Tudorel Toader foto Facebook

Aflat între-o emisiune de la Antena 3, fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader intervine în scandalul momentului, cel legat de moțiunea de cenzură inițiată de social democrați împotriva guvernării PNL. În opinia lui Tudorel Toader, Guvernul ar trebui să fie într-o legătură directă cu Parlamentul, ba chiar, atunci când este necesar, să colaboreze, Parlamentul având, de asemenea, rol de „frână”, atunci când Guvernul tinde să ia decizii pripite sau nepotrivite.

Tudorel Toader: „Parlamentul poate fi convocat la solicitarea președinților celor două camere”

„Parlamentul lucrează în sesiuni ordinare și extraordinare. Adică, Parlamentul are și pauze, vacanțe legislative. (…) Guvernul nu are vacanță. Guvernul trebuie să asigure gestionarea corectă și permanentă a intereselor țării. Prin urmare, o diferență majoră: unii au, alții nu au vacanță. Dar Guvernul, ca parte a executivului, se află permanent sub control parlamentar. Nu putem să spunem că Parlamentul controlează Guvernul numai în timpul sesiunilor, pentru că indirect am accepta faptul că Guvernul scapă de sub controlul oricui în perioada când parlamentarii sunt în vacanță, ceea ce este de neconceput. (…) Sigur că nici nu putem fi de acord cu o afirmație pe care a făcut-o un înalt demnitar care spunea așa „este constituțional ceea ce hotărâm noi”. Vă dați seama ce abordare a putut să aibă respectivul demnitar?! Eu pun pe seama neștiinței. (…) Există un al doilea principiu, care spune că unde legea nu distinge nici noi nu putem adăuga. Articolul 113 din Constituție, în alineatul 4, se referă la momentul respingerii moțiunii și nu la momentul inițierii. Asta înseamnă că parlamentarii care au semnat, au inițiat moțiunea nu mai pot semna o nouă moțiune în sesiunea în care a fost respinsă precedenta. Tot Art. 113 nu distinge că-i sesiune ordinară sau sesiune extraordinară, pentru că avem un alt articol 66 care vorbește despre sesiunile Parlamentului și ne spune că în sesiunile extraordinare Parlamentul poate fi convocat la solicitarea președinților celor două camere, dar nici aici Constituția nu spune pentru ce-i convocat Parlamentul. Asta înseamnă că Parlamentul poate fi convocat și pentru o moțiune, poate fi convocat și pentru o altă problemă”, a spus Tudorel Toader, la Antena 3.

Citește și: Cazanciuc crede cu fermitate că moțiunea de cenzură este constituțională

#News