Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a găsit un mod util de a-și ocupa vremea cât fostul lider social democrat a fost închis. Concret, Irina face reclame pe Instagram la o serie de cursuri de independență financiară, relatează PlayTech. Nu știm dacă s-a ocupat de asta doar din motive financiare sau doar pentru a-și ocupa timpul prea liber.
Într-una din postările sale de pe Instagram, Irina Tănse ridică în slăvi așa-zisele cursuri de independență financiară. Ce atrage însă atenția este implicarea Irinei Tănase în astfel de scheme.
„Atât de bun încât merge chiar şi duminică seara! Cursul ăsta e tot ce îţi trebuie pentru a porni pe calea spre libertate financiară! (Nu pot să pun swipe up, dar pun link în bio pentru cine e curios şi interesat de subiect)”, scria Irina Tănase într-un InstaStory, potrivit sursei menționate.
În aceeași postare pe Instagram, iubita lui Dragnea a scris destul de mult despre acest curs. Mai mult, a oferit și prețurile pentru acesta, variind între 50 și 137 de euro, cu tot cu bonusuri. Nu se știe clar de ce Irina Tănase s-a apucat să facă reclamă unor astfel de cursuri, dar, conform celor relatate de ea, are succes.
De altfel, Irina Tănase nu este prima persoană publică ce se vrea influencer și care recomandă diverse produse sau servicii pe rețelele de socializare.
Rămâne de văzut dacă va intra și ea în raza de observație a Oanei Zăvoranu, cea care toacă mărunt „influencereală pe prosteală” din România, neavând cuvinte prea frumoase despre acest gen de „mocăngeală”, realizând chiar și un top al influencerilor, unii pe bani mulți, alții pe cazare și masă.
Citește și: Irina Tănase și viitorul său alături de „tătucul” PSD