Șoferii auto vor fi obligați să furnizeze agenților de poliție identitatea persoanei care le-a încredințat vehiculul dacă aceștia solicită astfel de date, în caz contrar persoana vizată riscă să fie sancționată.
Este vorba despre un proiect legislativ, adoptat luni de Senat, cu 101 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi trei abţineri, care vizează modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
„Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare amendarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii şi în sarcina Poliţiei locale a posibilităţii de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare”, se menționează în raportul comun de admitere a proiectului, întocmit de comisiile juridică și de apărare.
Proiectul legislativ vizează scădarea numărului de abateri de la normele legale
Conform Agerpres, noua lege își propune, înainte de toate, scăderea numărului de încălcări ale normelor legale privind oprirea, staţionarea sau parcarea autovehiculelor.
„În considerarea faptului că poliţiştii locali vor avea competenţa de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/staţionate/parcate neregulamentar se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/staţionarea/parcarea, având în vedere şi faptul că sancţiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/staţionarea/parcarea”, se arată în documentul întocmit de comisille mai sus menționate.
Cu alte cuvinte, de azi înainte polițiștii locali pot opri șoferii nu numai pentru a le verifica identitatea și mașina, oricând și oriunde, în conformitate cu prevederile legale, dar și pentru a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.