Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, într-o conferință de presă la Cotroceni, că atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care acesta a reacţionat sunt inacceptabile. Mai mult, în contextul în care în București a crescut numărul cazurilor la mia de locuitori, prestația lui Gheorghe Cojanu nu trebuie să rămână fără urmări.

„Vreau să mă refer şi la situaţia epidemiologică actuală. Din nefericire, şi noi ne confruntăm cu o creştere accentuată a numărului de cazuri. Capitala a depăşit acel indice alarmant de 3 la mia de locuitori, fapt care plasează Bucureştiul în scenariul roşu. Alte localităţi sunt aproape de acest prag. Guvernul a stabilit metodologia şi măsurile specifice fiecărui scenariu, dar autorităţile locale sunt cele care au responsabilitatea de a le implementa”, a declarat preşedintele.

Conferință de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Conferință de presă susținută de Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Publicată de Guvernul României pe Luni, 19 octombrie 2020

Este nevoie de coerență, informare și predictibilitate

Iohannis a precizat că populația avea nevoie să fie pregătită, cu un plan coerent, care a lipsit, dar și de predictibilitate.

„E de neînţeles, deşi am văzut o creştere a cazurilor, la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită. Atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care a reacţionat sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări.

Asta înseamnă comunicarea clară şi unitară a deciziilor. Informarea din timp şi predictibilitate atunci când sunt necesare decizii care influenţează viaţa cetăţenilor. Presiunea pe spitale a crescut la cote uriaşe. Trebuie să acţionăm decisiv pentru a reduce povara de pe umerii sistemului medical”, a concluzionat preşedintele.

Premierul Ludovic Orban intenţionează să-l demită pe Prefectul Capitalei Gheorghe Cojanu, au declarat pentru News.ro surse guvernamentale. Traian Berbeceanu ar fi luat în calcul să fie înlocuitorul. Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, pentru News.ro, că la nivelul MAI a dispus „o evaluare a activităţii Instituţiei Prefectului Bucureşti de către Directia Generală pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului”.

De la ce a pornit totul

Duminica seara, la Digi24, Gheorghe Cojanu a făcut la ora 19.00 declarații neclare în legătura cu rata de infectare din București, precum și cu luarea deciziilor în scenariul rosu, după care a intrat din nou în direct, la ora 22.30, prin telefon, ca să facă precizări. S-a dovedit că șeful Comitetului Municipal pentru Situații de Urgenta nu știa, nici la 10 ore de la comunicarea publică a datelor oficiale despre situația la zi a epidemiei de coronavirus, care este numărul de noi infectări din Capitală, orașul de care trebuia să răspundă.

Citește și: Bucureștiul, sub „codul roșu”

#News