Întrebat despre anumiți candidați „controversați” ce se află pe listele PNL pentru alegerile parlamentare, premierul Ludovic Orban a declarat că respectivele liste au fost întocmite, în anumite cazuri, după îndelungi consultări cu primarii municipiilor respective. Unul dintre cei pentru care Orban girează, totodată suspectat că nu ar bifa criteriul de integritate, este Liviu Dumitru Voiculescu, candidat la Senat în județul Olt. Despre acesta, premierul Orban declară că ar fi fost achitat în de fond, cu toate că dosarul se va rejudeca.
Ludovic Orban, despre unul dintre candidații PNL: „Este un candidat extrem de serios”
„Domnul Voiculescu de la Olt nu se află în situațiile prevăzute de codul PNL, el a fost achitat de instanța de fond și acum intră iar la judecată. Alin Drăgulin e membru PNL de 20 de ani, a fost un membru activ, a construit organizații, a fost președintele Tineretului. Lista la Călărași a făcut-o după consultare cu toți primarii. În privința domnului Alexandru Popa vă spun că îl cunosc personal, e absolvent al facultății de Medicină Veterinară, are două masterate, e doctorand și e căsătorit. E unul din cei mai de succes fermier, m-am interesat, nu a existat niciun fel de cercetare sau sancțiune. Este un candidat extrem de serios”, a declarat Ludovic Orban.
Liviu Voiculescu, trimis în judecată pentru constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc
„(…) Desfiinţează în totalitate sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalul Dolj. Menţine actele şi măsurile procedurale dispuse până la data de 06.12.2017. Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă apelanta Fota Lavinia la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. cheltuielile în cuantum de 520 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru fiecare dintre inculpaţii Lazăr Laurenţiu Ilie, Lazăr Valeria, Buzatu Mihai Răzvan, Buzatu Bogdan Alexandru, Poteraş Leonard Ionuţ, Bădiţă Gheorghe şi Gheorghiceanu Bogdan Ciprian, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în încheierea Curţii de Apel Craiova, potrivit Gazeta Nouă.
Citește și: PNL, cu lista completă pentru parlamentare