Trei foști primari de sector, audiați de DNA

Direcția Națională Anticorupție a făcut, joi, percheziții  domiciliare în 38 de locații situate pe raza municipiului București și județul Ilfov, „în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, presupus săvârşite în cursul anului 2020 şi anterior”, arată un comunicat al instituţiei. Fostul edil al sectorului 5, Daniel Florea a fost audiat ca martor într-un dosar, iar domiciliile lui Marian Vanghelie și Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, au fost printre locațiile percheziționate.

Daniel Florea, martor într-un dosar… necunoscut

Fostul primar al sectorului 5, Daniel Florea, acum candidat la un mandat de parlamentar, a fost audiat ca martor într-un dosar pe care nu îl cunoaște, dar face totodată referire că nu e vorba de achiziția de tablete, care, apropos, încă sunt blocate în depozitul Economatului Sector 5.  

„Am fost chemat în calitate de martor. Am venit cum am fost chemat. Nu știu despre ce este vorba. După ce ies o să vă spun. Nu noi am achiziționat tablete. Primăria Sectorului 5 nu a achiziționat tablete. Deci voi vedea dacă este vorba despre asta, dar în acest moment am fost sunat, rugat să vin în calitate de martor la 14:30. Asta am făcut. Vă spun mai multe lucruri când ies. Deocamdată nici eu nu știu absolut nimic. Nici pentru ce… decât în calitate de martor, dar nu știu în ce dosar”, a spus Daniel Florea, la intrarea în sediul DNA.

„Căutați ce vreți”

De asemenea, procurorii DNA au făcut dimineață percheziții și la domiciliul lui Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, de unde au fost ridicate acte și facturi ale unor cumpărături făcute de soția acestuia.

„Da, am avut o percheziţie dimineaţă acasă. Procurorii mi-au spus că e un dosar care s-a lucrat in rem şi că e mandat de percheziţie. S-a luat ieri de la Tribunalul Bucureşti mandat şi au venit să facă o percheziţie. Mi-au făcut percheziţia. Nu am mai stat să vină avocaţii, că nu aveam nevoie. Le-am zis «Căutaţi ce vreţi” Nu avem nicio problemă. Ce vreţi dumneavoastră puteţi să căutaţi” Nu aştept să pierdem timpul cu avocaţii. Daţi-i drumul, dacă tot aţi venit”». Au terminat şi gata”, a explicat Vanghelie, pentru news.ro.

Printre documentele ridicate de procurori, de la domiciliul lui Vanghelie, se află acte mai vechi, fără vreun sens. „Da, dar nu nişte documente într-un vreun sens. Nişte chestii mai vechi de la societăţile mele, Societatea Bucureşti. Lucruri pe care le aveam prin casă. Diverse chestii. Nu ştiu, nişte facturi ce a cumpărat soţia. Dar nu chestii senzaţionale. Lucruri din acestea normale”.

El a mai precizat că este vorba de un dosar deschis în acest an, şi procurorii i-au spus că vizează fapte de abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

„Am făcut proces verbal de percheziţie. Da dosarul este deschis în 2020. Nu îmi dau seama cu ce are legătură. Cred că tot pe baza vreunui denunţ. Ce puteţi crede? Eu am şi plecat de acasă. Da, a durat un pic, vreo 2-3 ore. S-au uitat un pic au verificat. Încă nu înţeleg despre ce este vorba. Nu ştiu ce să zic. Aflăm în câteva zile. Lucrurile sunt în deplină mişcare. Mie mi-au spus că e vorba despre abuz în funcţie. La mine nu scrie pe procesul verbal, pe documentele acelea – abuz în funcţie şi trafic de influenţă. Nu am auzit de corupţie. Dar eu ştiu, poate acestea două însumate fac corupţie. Nu îmi dau seama. Înţeleg că dosarul e cu mai multe persoane. Nu mi-au zis că eu sunt implicat cu abuz în funcţie sau trafic de influenţă. Mi-au zis că dosarul are la bază abuz în funcţie şi trafic de influenţă, din ce am înţeles eu”, a concluzionat Marian Vanghelie.

Tudorache și-a liniștit prietenii, pe Facebook

Daniel Tudorache a precizat, pe Facebook, că percheziţiile au venit în urma mai multor sesizări făcute de Clotilde Armand împotriva sa şi anume achiziţia de tablete în Sectorul 1.

„Dragi prieteni,

Au apărut în mass media informaţii că am fost vizitat de organele de anchetă de la DNA, care au efectuat o percheziţie domiciliară. Pentru a nu se face speculaţii cu substrat politic şi pentru că nu am nimic de ascuns, doresc să vă aduc la cunoştinţă situaţia reală. Percheziţia a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea şi anume ACHIZIŢIA DE TABLETE pentru elevii din Sectorul 1.

Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziţia de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a inceput prigoana totală împotriva tuturor angajaţilor primăriei care nu au “pupat inelul”. Revenind la percheziţie, am pus la dispoziţia organelor de anchetă tot ce mi s-a solicitat, însă nu s-a identificat nimic suspect. Nu sunt un om bogat, averea mea fiind familia şi onoarea.

Nu am fost «ridicat», «dus la audieri», «reţinut» sau subiect al vreunei alte acţiuni spectaculoase şi nici nu mi s-a adus la cunoştinţă ca aş avea calitatea de “suspect” sau «inculpat» în vreun dosar. Mai multe detalii nu ştiu în acest moment, însă vă voi ţine la curent cu orice noutate. Mă voi prezenta la orice solicitare a autorităţilor, pentru că, aşa cum am mai spus, nu am nimic de ascuns. Şi, cel mai important, sunt liniştit şi mândru în legătură cu activitatea desfăşurată în mandatul meu de primar al Sectorului 1”, a scris Daniel Tudorache joi pe Facebook.  

DNA a transmis, într-un comunicat de presă că procurorii „secţiei de de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, presupus săvârşite în cursul anului 2020 şi anterior”.

 Citește și: Primarul din Fălticeni, de la atenția DNA la cea a publicului

#News