Un medic, un îmbălsămator și doi intermediari au fost reținuți într-un caz penal de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual. Certificatele de deces erau completate în alb de către medici, în schimbul unor sume de bani, fiind ocolită procedura legală de constatare a decesului, potrivit g4media.ro.
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, în formă continuată și abuz în serviciu
Un medic, un îmbălsămator și doi intermediari au fost reținuți în acest caz. Mai multe persoane, ce au calitatea de medici, ar fi întocmit parțial certificate constatatoare a decesului, pentru obținerea unor sume de bani, care ar fi fost completate ulterior de către intermediari și reprezentantul unei societăți comerciale, cu domeniu de activitate „îmbălsămare”. De asemenea, 7 mandate de aducere au fost puse în aplicare, persoanele vizate fiind conduse la audieri, în vederea continuării cercetărilor.
Cazul se referă la persoane decedate din cauze naturale, care urmau sa fie înmormântate prin intermediul unor firme de pompe funebre.
Familiile decedaților apelau la servicii de îmbălsămare, unde li se promitea că procedura de constatare a decesului poate fi grăbită.
Potrivit polițiștilor, a fost organizată la punct o rețea din care făceau parte și medici, cei care completau certificatele constatatoare de deces în alb, în schimbul unor sume de bani. Ulterior alte persoane definitivau certificatele respective, mai precis intermediari și reprezentantul unei pompe funebre. Polițiltii arată că cel care se ocupa cu îmbălsămatul și intermediarii au intocmit și completat 1245 de certificate medicale de constatate a decesului, trecând ei in cuprinsul documentelor mențiuni privind cauzele decesului, ora și locul în care decesul a avut loc.
Elevii de liceu vor putea învăța cum să-și recunoască emoțiile