Yelena
Yelena .

Cea mai premiată fotografie din lume dar şi alte zeci de imagini realizate de artistul fotograf Kerekes István vor putea fi văzute începând de sâmbătă, de la ora 16.00, în Galeria Euro Foto Art din incinta Muzeului oraşului Oradea. Printre fotografii se va afla şi „Yelena”, portretul unei fetiţe din Maramureş care i-a adus artistului peste 600 de premii internaţionale în 58 de ţări, potrivit g4media.ro.

„Când am văzut-o pe această fetiţă, se legăna pe veranda casei familiei sale. Privirea ei inocentă, unicitatea expresiei feţei, frumuseţea şi farmecul irezistibil mi-au atras atenţia în acele momente”, şi-a descris fotograful subiectul.

 Realizată în 2009, fotografia a doborât recordul mondial de cea mai premiată imagine din lume, acest lucru fiind valabil şi în prezent. Kerekes István a câştigat premiului „Fotograful anului” în cadrul iPhone Photography Awards (IPPA), la ediţia 2021.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Euro Foto Art, în a cărei galerie vor fi expuse 72 de imagini alb-negru şi color, printre ele numărându-se numeroase portrete, realizate de fotograful Kerekes István, originar din Târgu Mureş, dar stabilit în Ungaria. 

Artistul fotograf expozant a primit peste 3.000 de premii şi medalii naţionale şi internaţionale, in vara anului 2018 primind de la FIAP cea mai înaltă distincţie a Federaţiei internaţionale recunoscute de UNESCO, respectiv distincţia de Artist Excelent de diamant, gradul 3 (EFIAP d/3).

„În perioada în care a preluat distincţia, în lume mai existau doar cinci artişti fotografi cu asemenea titulatură, el fiind cel mai tânăr dintre ei. Tot în anul 2018 a fost distins cu Meritul de Stat Crucea de Aur a Ungariei”, se arată într-un comunicat transmis de artistul fotograf Ştefan Tóth, proprietarul Asociației Euro Foto Art. 

Intrarea la vernisaj va fi liberă. Expoziţia va putea fi vizitată gratuit până în 19 decembrie, de marţi până duminică, între orele 09:00 şi 17:00. Imaginile vor rula şi în autobuzele şi tramvaiele moderne din Oradea, dotate cu monitoare, în baza unui parteneriat între Asociaţia Euro Foto Art şi OTL.

Noi restricții de trafic la pasajul Doamna Ghica