Microbuz școlar implicat într-un accident rutier în județul Caraș Severin

Doi pasageri au fost răniți

Accident
Accident sursa foto pixabay

Un copil de 12 ani şi o femeie au fost răniţi după ce un microbuz şcolar implicat într-un accident rutier marţi dimineaţă, pe DJ 582, între localităţile Secu şi Cuptoare, din judeţul Caraş Severin, potrivit ziare.com.

”În această dimineaţă, pe DJ 582, între localităţile Secu şi Cuptoare, s-a produs un accident rutier, în care a fost implicat un microbuz destinat transportului de elevi şi un autoturism”

Din primele cercetări s-a stabilit că autoturismul ar fi pătruns pe contrasens”, anunţă ISU Caraş Severin. În urma accidentului o femeie, însoţitor în microbuzul şcolar, a fost rănită uşor, iar unul dintre copii, în vârstă de 12 ani, a fost transportat ulterior, de părinţi, la spital, fiind rănit uşor în zona bărbiei. Ceilalţi 5 copii nu au fost răniţi şi au fost preluaţi de părinţi. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilometru şi nu se aflau sub influenţa alcoolului. Traficul este restricţionat pe un sens. În acest moment are loc cercetarea la faţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

Ambulanță cu un deținut, implicată într-un accident în București