În urma negocierilor din această săptămână, vineri au fost stabilite portofoliile din cadrul Guvernului Cîțu. Astfel, PNL a obținut 9 ministere (jumătate dintre ele), USR PLUS are 6 ministere, iar UDMR are 3 ministere.
Printre cele ale USR PLUS se află câteva ministere „grele”, dar mai ales cu miză pentru unele proiecte guvernamentale (de exemplu, Justiția, necesară pentru inițiativa Fără penali în funcții publice).
Co-președintele Alianței USR PLUS, Dacian Cioloș a făcut câteva precizări cu privire la ministerele pe care alianța le va avea de acum „în mână”.
„Am văzut multe discuții după înțelegerea pe care am făcut-o ieri cu PNL și cu UDMR în ceea ce privește portofoliile obținute de USR PLUS în viitorul Guvern”, a scris Dacian Cioloș, pe Facebook.
Cele șase ministere ale USR PLUS
Portofoliile ce vor fi preluate de USR PLUS, dar și numele vehiculate la conducerea acestora, potrivit Digi 24, sunt: Ministerul Fonduri Europene: Cristian Ghinea, Ministerul Transporturilor: Cătălin Drulă, Ministerul Sănătăţii: Vlad Voiculescu, Ministerul Justiției: Stelian Ion sau Dragoş Tudorache sau Ramona Strugariu, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizarea * se așteaptă numele și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Claudiu Năsui.
„Nu cred că trebuie explicat prea mult de ce Justiția și Sănătatea sunt ministere unde fără reforme rapide și consistente nu vom progresa prea mult.
Ministerul Fondurilor Europene și Planul Național de Reziliență sunt, de fapt, adevăratul Minister de Finanțe pentru următorii ani, dată fiind starea bugetului României cu un deficit mare. De atragerea completă și investirea cu cap a banilor europeni vor depinde relansarea economiei și evoluția locurilor de muncă.
Prioritățile negociate și de USR PLUS la nivel european cu Consiliul se vor transforma în marile priorități de investiții acasă: Revoluția Digitală, Tranziția Verde, Antreprenoriatul și Competitivitatea, Reforma administrației, Noua Generație (tineri și copii) și Coeziunea Socială sunt domeniile prioritare în care vom investi rapid și consistent, pentru că avem deja soluții și un plan.
Transporturile sunt probabil cel mai important „șantier” al României, unde vom arăta că dacă lucrezi cu eficiență și competență poți dinamiza proiecte de investiții începute și poți deschide proiecte așteptate de peste 30 de ani.
Cercetarea a fost întotdeauna sora săracă a Educației. Vom arăta că acest domeniu e de fapt unul prioritar, pentru că de cercetare depind multe sectoare economice de vârf la ora actuală. Evoluția digitalului, a Sănătății și a unor industrii depinde de capacitatea de inovare și de punerea în practică a rezultatelor. Digitalizarea este deja una dintre prioritățile europene care poate aduce investiții serioase în România, iar recenta înființare a unui centru european pentru securitate cibernetică care va avea sediul în România arată că suntem deja pe un drum bun.
Ministerul Economiei, împreună cu antreprenoriatul și turismul, trebuie să intre într-o cu totul altă logică decât cea de până acum. Una de dialog constant cu antreprenorii, unde prioritară e repornirea activității pentru sectorul HoReCa și de Turism care are capital românesc consistent și e afectat de criza pandemică. Sunt multe locuri de muncă care depind de acest minister și de performanța viitorului ministru.
În concluzie, ne-am luat responsabilități importante și ministere unde reforma este esențială. De noi depinde cum vom câștiga încrederea voastră mai departe”, a mai scris Cioloș, pe Facebook.
Citește și: CTP: „Acesta este un guvern tricolor”