George Simion, liderul PAUR (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor) a anunțat prima invalidare a unui mandat de parlamentar de pe listele cu care a câștigat, surprinzător, peste 9% dintre votul românilor. Suspiciunile cu privire la colonelul Francisc Tobă, fost acuzat de tentativă de omor deosebit de grav şi complicitate la tratamente neomenoase, au cântărit mult pentru PAUR, care a decis să nu îl valideze pe fostul deputat PDSR de Sibiu (1992-1996). Mai mult, Francisc Tobă a fost unul dintre motivele pentru care Simion a fost huiduit, la Timișoara, unde se afla la o ceremonie de comemorare a Eroilor Revoluției din 1989.
„Acest mesaj se adresează tuturor votanților AUR, tuturor celor care un pus ștampila pe AUR și ne-au creditat în felul acesta cu încrederea lor. Din toate listele de candidați pe care le-am avut, ne-au fost aduse unele cazuri în atenție. Unul în mod repetat. Am analizat caz cu caz, mai ales că în timpul campaniei electorale, când nu aveai timp să analizezi și nu aveai timp de nimic, noi, AUR, am fost împroșcați cu noroi și împroșcați cu minciuni. Că suntem pro ruși, că suntem masoni, fel de fel. Oameni valoroși ai acestei țări, cum e generalul Roman, a fost acuzat la fel, în fel și chip”, a transmis George Simion, liderul PAUR, într-un video postat pe Facebook.
„E o decizie grea, e o decizie care s-ar putea să ne afecteze”
„Suntem în zilele revoluției, pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania „Eroii nu mor niciodată” organizată în fiecare an și de aceea am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă și de a nu intra prin intermediul AUR acest domn în Parlamentul României. E o decizie grea, e o decizie care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecți, să fim cinstiți și să nu facem greșeli”, a spus George Simion.
Dacă mai găsiți și alte cazuri, anunțați PAUR
Deși la intrarea într-o formațiune politică se cam știe din trecutul viitorilor membri, este surprinzătoare cerința pe care Simion o solicită atât membrilor de partid, dar și simpatizanților pe care îi cheamă să se alăture PAUR.
„Așa că vă rugăm pe fiecare dintre voi, veniți alături de noi, alăturați-vă AUR, mergem pe calea dreaptă și nu acceptăm compromisuri de nicun fel. Este cel mai important lucru, cel mai valoros lucru pe care îl avem, încrederea voastră în noi. Așa că ori de câte ori mai există cazuri, pentru că s-ar putea să mai existe și s-ar putea să mai apară trădători între cei 47 de parlamentari AUR, semnalizași-ni-i și vom lua atitudine cât putem de repede. Vă mulțumesc și mă bazez pe voi”, a concluzionat Simion.
Asta în contextul în care în rândurile PAUR se află și un temut clan interlop, județul Vaslui. Pe 13 decembrie, Petrea Sandu, zis Flagăra, șeful clanului Sandu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a devenit membru PAUR, alături de mai mulți membri ai familiei.
Citește și: George Simion ne „șoșochează” din nou