Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat că tinerii din România vor avea acces la cardul european destinat lor încă din primăvară, cardul fiind folosit de peste 6 milioane de tineri europeni. Cardul european pentru tineret va fi disponibil pentru tinerii din România, gratuit, chiar din primăvară, fiind pregătite documentele care vor ajunge pe masa Guvernului pentru parafarea parteneriatului cu Asociația Cardului European pentru Tineret, prezentă în 38 de țări europene și are 40 de organizații membre.
Gabriela Firea: Orice tânăr din România va putea avea un astfel de card care să-i ofere beneficii și reduceri la cumpărături, teatru și film, transport în comun sau muzee, așa cum au peste 6 milioane de tineri europeni.
Ministerul Familiei colaborează cu Asociația Pentru Mobilitate Europeană, organizația națională membră a Asociației Cardului European pentru Tineret, foarte important fiind faptul că cardul va fi gratuit.
” În paralel, suntem în linie dreaptă cu reorganizarea instituțiilor din țară, în urma separării activităților de sport și tineret. În bugetul pe anul 2023, avem 100 milioane de lei pentru operaționalizarea Direcțiilor Județene pentru Familie și Tineret. Fiecare dintre cele 42 de instituții are nevoie de minimum 16 angajați pentru a funcționa și nu poate un specialist în sport să preia atribuții pentru tineret, familie sau natalitate”, a declarat ministrul Gabriela Firea, pe pagina de Facebook. Guvernul a aprobat suplimentarea numărului de angajați pentru a completa acolo unde nu se stă acum foarte bine. De exemplu, la direcțiile din Călărași și Ialomița au fost preluați doar 4 angajați, iar la Arad sau Sălaj câte 5 persoane.”Insuficient și va fi nevoie să angajăm. Acum, din cele 923 de posturi din toate direcțiile județe avem ocupate doar o treime, 361 mai exact, de specialiștii preluați din fostele direcții județene de sport și tineret. Pentru restul, pregătim angajări pentru că ne dorim să fim în contact direct cu tinerii și familiile din toată țara.”, a declarat Gabriela Firea.