Punct și de la capăt
“COMVEX S.A., prin prezenta aduce la cunoștință faptul că în data de 17.01.2020, în dosarul nr. 27863/3/2019 aflat pe rolul Tribunalului București, instanța a declinat soluționarea cauzei, și a pronunțat următoarea hotărâre: Dosar nr. 27863/3/2019 Instanța: Tribunalul București, secția a VI-a civilă Reclamanți: De Rubeis Raimondo și Centrul de Consultanță și Asistență SRL
Obiect: constatarea nulității absolute a operațiunilor de transmitere a dreptului de proprietate asupra câte unui număr de 40 de acțiuni emise de Comvex S.A. și a
câte unui număr de 2.050.000 acțiuni emise de Comvex S.A., dobândite, respectiv
subscrise în cadrul procedurii majorării de capital social, de către Drăgoi Anca
Mihaela și Nicola Ruxandra Ioana, fiecare. Soluția pe scurt: Admite excepția necompetenței teritoriale. Declină competența în favoarea Tribunalului Constanța. Definitivă”, a raportat compania către piața de capital.
Citeste si cum a câștigat Comănescu licitația pentru ranfluarea navei Hind
Cu jalba în proțap
Majorarea de capital derulată de operatorul portuar Comvex Constanţa (CMVX), la finalul anului 2016, a iscat un scandal care a ajuns în instanţă. Raymond De Rubeis, un om de afaceri australian, îşi acuză partenerii de la Comvex Constanţa (CMVX) – Dan Drăgoi şi Viorel Panait – că i-au diluat deţinerea prin majorarea de capital, în acţionariat intrând, în schimb soţiile celor doi, şi, apoi, l-au exclus din conducerea companiei, după o modificare a actului constitutiv, prin care şi-au asigurat controlul în Adunarea Generală a Acţionarilor. Viorel Panait, directorul general al Comvex, spune că majorarea de capital face parte din planul amplu de finanţare a terminalului de cereale, cuprins în Masterplanul Portului Constanţa. Raymond De Rubeis a contestat în instanţă şi majorarea de capital respectivă, şi modificarea actului constitutiv.