Aflat la Târgoviște duminică, Marcel Ciolacu, actual președinte interimar al PSD, probabil viitor președinte PSD cu acte în regulă, a făcut o serie de declarații despre moțiunea de cenzură cu care se tot laudă în ultima vreme. Reamintim că, nemulțumit de intenția Guvernului Orban de a organiza alegerile locale în două tururi, Marcel Ciolacu a spus în repetate rânduri că va iniția această moțiune. De altfel, chiar și în CEX-ul organizat de curând de partid s-a vorbit despre acest subiect controversat.
Astfel, mai nou acesta afirmă că are semnăturile necesare pentru a iniția moțiunea. „Erau 115 semnături. Cu alte cuvinte, suficiente pentru a depune moţiunea”, a declarat Marcel Ciolacu.
De asemenea, deși mulți dintre pesediști s-au declarat de curând împotriva vreunei prietenii cu Victor Ponta, Ciolacu a afirmat că Pro România ar putea să susțină această moțiune, întrucât au exista discuții în acest sens.
„Am avut mai multe discuţii cu Victor Ponta şi pe această temă, sper ca, până la urmă, să ajungem la o concluzie comună”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
De asemenea, acesta a dat asigurări cum că cei rămași în acest moment în PSD sunt oameni serioși, care nu se dezic de la cuvânt, astfel că „cine a avut de plecat, a plecat”.
„Până acum doar PSD şi UDMR doresc să facă acest demers. Mai este până la moţiune, mai este până la vot, vom vedea care dintre parlamentari vor veni alături de noi. Vă reamintesc, nici Guvernul Orban nu a avut matematic numărul suficient nici pentru a schimba Guvernul Dăncilă, nici pentru a intra dânşii la guvernare, deci, jocul este deschis şi vom vedea. În cazul în care moţiunea nu trece, vom ataca la CCR. Sper să nu le treacă prin cap, să spunem, că trece moţiunea şi până când apare în Monitorul Oficial vor da vreo ordonanţă. Se poate şi asta, ar fi chiar noaptea minţii. Nu facem nimic din ceea ce nu ne-am dorit. Am anunţat că vom face acest lucru în cazul în care forţează această schimbare total incorectă şi abuzivă ”, a adăugat acesta, într-un final, dând asigurări susținătorilor că PSD va face tot ce este posibil pentru a-și apăra moțiunea, cât și convingerile.