.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului anunţă că plăcuţele clasice de promovare turistică sunt înlocuite cu unele mult mai atractive, care conţin cod QR. Astfel, turiştii pot avea acces la informaţii despre obiective turistice, istoria sau legendele locurilor. Informaţiile sunt disponibile în peste 32 de limbi, potrivit g4media.ro.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, este vorba despre un proiect de digitalizare al Asociaţiei Călător prin România, prin intermediul căruia turistul poate deveni propriul său ghid, astfel încât să înţeleagă mai bine ce are de oferit ţara noastră
. Fiecare plăcuţă este însoţită de brandul turistic naţional „Exploraţi Grădina Carpaţilor” Obiectivele turistice şi monumentele istorice vor fi semnalizate corespunzător şi cu tehnologie din prezent, oferind, totodată, şi posibilitatea de a realiza o bază de date care să conţină tot capitalul cultural al ţării noastre.
Acţiunea se datorează protocolului încheiat între minister şi Asociaţia Călător în România, pe o durată de 3 ani. „În primul rând, trebuie să aveţi la îndemână un smartphone cu care să puteţi scana codul QR existent pe plăcuţă. În acest fel, aveţi posibilitatea de a accesa în timp real toate informaţiile de care aveţi nevoie, referitoare la obiectivele turistice, istoria sau legendele locurilor vizitate. Tot ce trebuie să faceţi este să instalaţi aplicaţia de scanare a codului în telefonul personal, în cazul în care nu aveţi această opţiune prestabilită. Pentru că principalul obiectiv al protocolului constă în îmbunătăţirea imaginii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică, bineînteles că nu am uitat nici de vizitatorii străini. Acesţia au posibilitatea, prin utilizarea aplicaţiei, să citească informaţiile puse la dispoziţie în peste 32 de limbi. Enumerăm câteva dintre cele mai influente: limba engleză, limba spaniolă, limba franceză, limba chineză, limba rusă, limba germană, limba arabă, etc. Prin urmare, vor fi acoperite 90% din limbile vorbite în întreaga lume”, se arată în comunicat. Conform protocolului de colaborare, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) acordă Asociaţiei Călător prin România, gratuit, dreptul de a utiliza marca ”România exploraţi Grădina Carpaţilor” şi marca ”România explore the Carpathian garden” în vederea promovării României ca destinaţie turistică, în scop publicitar, dar şi pentru a le reproduce cu ocazia evenimentelor pe care le va desfăşura în ţară şi în străinătate, în mediul online, precum şi, în cadrul altor acţiuni stabilite de comun acord.