Noi atacuri armate au avut loc în Germania miercuri noapte, incidentele petrecându-se în orașul Hanau, în apropiere de Frankfurt.
Potrivit autorităților, atacurile au avut loc în două localuri cu specific oriental din centrul orașului iar suspecții ar fi omorât inițial trei persoane în primul bar, iar la scurt timp, au mai comis cinci crime la un altul. Mai multe persoane au fost rănite, dintre care o persoană în stare gravă a decedat joi dimineaţă, crescând bilanţul atacurilor la nouă morţi.
Tobias R., suspectul principal în cazul acestor noi atacuri a fost găsit mort în locuința sa, după o căutare de șapte ore. Potrivit Bild, bărbatul a lăsat şi o înregistrare video în care revendică atacurile. De asemenea, ziarul Bild menționează că bărbatul era cetățean german și avea permis de port armă. Totodată, un alt trup neînsuflețit a fost găsit alături de acesta dar încă nu există informații suplimentare, bărbatul fiind neidentificat.
Incidentul armat s-a produs după modelului atacului de la Berlin de luna aceasta, suspectul principal lăsând o scrisoare-confesiune prin care își exprima opiniile de extremă dreaptă. În urma anchetei, au mai fost găsite muniție, încărcătoare și reviste despre armament, suspectul având licență de vânătoare cu arme cu foc, a precizat presa locală.
Citește și: Grup de extremă dreaptă arestat în Germania
Într-un mesaj publicat pe Twitter, Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe și a condamnat atacurile din Hanau:
„Condamn cu fermitate atacurile violente împotriva unor oameni nevinovați care au avut loc în Hanau. Transmit condoleanțe celor care și-au pierdut rude și prieteni. România este solidară cu Germania”