Aproximativ 3.300.000 de concedii medicale au fost acordate anul trecut în România. Numărul este mai mic decât numărul total din 2022, când au fost acordate peste 4 milioane de concedii medicale. Cele mai multe concedii au fost date pentru boli oncologice şi pentru femeile gravide, potrivit ziare.com.
Preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, spune că nu se poate vorbi despre un număr foarte mare de concedii medicale, ci despre faptul că populaţia este, într-adevăr, bolnavă.
Din acest motiv CNAS vrea să facă o evaluare a stării de sănătate a oamenilor. Valeria Herdea a precizat care au fost principalele afecţiuni pentru care s-au luat concedii medicale anul trecut. ”S-au luat pentru bolile oncologice, pentru partea de afecţiuni legate de sarcină sau pentru concediile prenatale – înseamnă acolo 126 de zile, respectiv pentru gravidă şi pentru lăuză. Apoi probleme legate de sănătatea mamei şi copilului, aşa cum de altfel sunt prevăzute şi Strategia naţională de sănătate. Nu în ultimul rând, avem afecţiuni osteo-articulare degenerative, bolile cronice netransmisibile şi apoi afecţiunile intercurente”, a declarat Valeria Herdea.
Preşedinta Casei Naţionale de Asigurări a mai adăugat că numărul de zile de concediu medical este proporţional cu gravitatea diagnosticului, fiind mai multe concedii decât persoane cărora li se acordă.
Acest lucru deoarece un pacient poate beneficia de concedii prelungite pentru o afecţiune şi merge în fiecare lună pentru a-şi lua un astfel de certificat medical. ”Eu cred că fiecare dintre cei care sunt medici, personalul medical îşi evaluează foarte corect care este starea pacientului din faţa lui şi ia acea decizie care permite în primul rând vindecarea mai rapidă a pacientului. Atunci când ai în faţă un pacient, îi recomanzi un regim igieno-dietetic, deci o dietă în care intră inclusiv odihna, pentru că se ştie că perioada de odihnă facilitează vindecare”, a explicat Valeria Herdea.
Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă, prin care concediile medicale urmau să fie taxate cu 10%.
Motivul invocat a fost descurajare a concediilor medicale date pentru afecţiuni banale. Senatul a eliminat prevederea, ordonanţa trebuind dezbătută acum la Camera Deputaţilor, care va decide dacă taxa va rămâne sau nu în forma propusă de Ministerul Finanţelor. Lucrările de reabilitare ale barajului Siriu nu vor mai fi realizate cu fonduri din PNRR