Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a sancționat contravențional furnizorul SPEEH Hidroelectrica SA cu amendă în valoare de 40.000 lei, anunță ANRE, potrivit economedia.ro.
Reprezentanții autorității spun că la începutul anului a fost dispus o acțiune de control la furnizor, în contextul numeroaselor sesizări și reclamații primite referitor la comportamentul comercial al furnizorului de energie electrică, SPEEH Hidroelectrica SA.
În urma finalizării acțiunii de control, s-au constatat nereguli în activitatea furnizorului, constând în neemiterea facturilor aferente cantităților de energie electrică furnizate celor 482.638 de clienți finali din portofoliu, pentru fiecare perioadă de facturare și în intervalul de timp prevăzut în contractele de furnizare a energiei electrice încheiate cu aceștia; netransmiterea sau întârzierea în transmiterea răspunsurilor la solicitările adresate de clienți;neîncheierea sau nerespectarea termenului de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice după acceptarea condițiilor de furnizare și transmiterea documentației necesare de către client.
Pentru faptele constatate, furnizorul de energie electrică, SPEEH Hidroelectrica SA, a fost sancționat contravențional cu amendă maximă, în valoare de 400.000 lei, reprezentând dublul maximului prevăzut de lege.
“În cursul anului 2022, ANRE a urmărit constant activitatea SPEEH Hidroelectrica SA, furnizorului fiindu-i aplicate un număr de 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 365.000 lei, pentru fapte similare.Vom continua să monitorizăm comportamentul tuturor furnizorilor de energie electrică și gaze naturale în relația cu clienții finali pentru a ne asigura că drepturile lor vor fi respectate”, transmite ANRE. O parte din efectivele de albine din județul Hunedoara, afectate de un parazit