Echipele RAJA execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, în cadrul contractului -“Realizare cămine și instalație mecano hidraulică pentru modernizare și sectorizare pe rețele de distribuție apă – LOT 1, LOT 2, LOT 3”, din municipiul Constanța.
Astfel, joi – 21 martie 2024, în intervalul orar 08.30 – 17.00, se va sista furnizarea apei în următoarele zone:
- Cartierele Delfinariu, Faleză Nord și Universitate;
- Bd. Mamaia -tronsonul cuprins de str. Alexandru cel Bun și Pavilionul Expozițional, cu străzile adiacente;
- Spitalul Militar “Dr. Alexandru Gafencu”;
- Punctele termice: 22,29, 30, 31,33,35,37 și 38.
În același timp, se va înregistra apă cu presiune redusă în cartierul Piața Chiliei.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Aceasta se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei”, au transmis reprezentanții societății.
RAJA: ”Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”
Compania le reaminteste consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.