Foto: Iulia KELT

Atunci când ești politist, jandarm, ori altfel de forță de ordine, viața poate fi grea. Uneori iei bătaie, alteori dai tu altora la ficați. Depinde cu cine te încaieri. Pentru că da, cam așa stau lucrurile în România. În țara noastră, forțele de ordine iau cetățenii la bătaie în mod selectiv și evită să se apere, invocând legea, atunci când au de-a face cu întregi cohorte ieșite în plină pandemie ba pe la grătare, ba pentru că așa vor ei. În cartierele Rahova sau Ferentari, poliția stă și îndură în loc să-și cheme prietenii de la Jandarmerie; da, ăia cu tunurile de apă și cu bătaia-n sânge.

Vedeți dumneavoastră, în România se pune tunul pe apă într-o singură zi din an, și-anume pe 10 august, când e sărbătoarea națională a tunului cu apă, sărbătoare în care se împart și gaze enoriașilor. În rest, atunci când ar fi necesară ordinea și disciplina, politiștii oferă vorbe dulci și panseluțe. Ei, dar ce vorbesc eu? O singură dată-n an e Paștele, iar dacă știu ceva despre Iisus, este că obișnuia să întoarcă și obrazul celălalt băieților ieșiți la grătare.

Nu, nu spun că aprob violența forțelor de ordine – nici pe departe. Spun doar că ea ar trebui să distribuită corect. Ori renunțăm de tot la ea, ori suntem corecți. Și mai spun că atunci când guzganii sar la bătaie, un polițist ar trebui să aibă dreptul să se apere ori să fie apărat, la nevoie, de Jandarmerie.

„Nu se poate trage la întâmplare. Poți să rănești pe cineva, pentru că e foartă multe lume în jur și riști să nimerești pe cineva și atunci regretele sunt active. Siguranța cetățeanului e pe primul loc. Fiecare situație e analizată punctual și se stabilesc principiile de intervenție. În fiecare situație, intervențiile se realizează prin respectarea principiilor proporționaltății și folosirii forței, iar când se întrunesc toate alimentele. De la televizor se vede într-un anumit fel, pe teren e în alt fel.”, a spus Liviu Vasilescu la România TV.

Citește și: Bătaie ca-n filme în Capitală, cu pietre și focuri de armă

#News