Restricții de circulație în Pasajul Unirii, începând de joi dimineață

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, o poartă de gabarit va fi montată la intrarea în tunelul rutier.

Circulaţia prin Pasajul Unirii va fi restricţionată, de joi dimineaţa până la sfârşitul acestei săptămâni, pe sensul dinspre Universitate către Tineretului, pe banda din proximitatea scuarului ce separă cele două sensuri de mers, pentru lucrări de turnare a fundaţiilor noii porţi de gabarit, potrivit digi24.ro.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, poarta de gabarit va fi montată la intrarea în tunelul rutier. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnele de circulaţie, precum şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi la faţa locului.

„Începând de mâine dimineaţă, 20 aprilie, şi până la sfârşitul acestei săptămâni, circulaţia rutieră prin Pasajul Unirii va fi restricţionată pe sensul dinspre Universitate către Tineretului, pe banda din proximitatea scuarului ce separă cele două sensuri de mers”, a transmis Primăria Sectorului 4. Pe 7 aprilie a început montarea noilor porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise de 3,5 metri la Pasajul Unirii. Noul sistem de atenţionare şi limitare a accesului rutier este compus din noi porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise, corelate cu senzori electronici de măsurare a înălţimii, camere video şi cu panouri informative de tip LED, şi noi porţi de gabarit. Pasajul Unirii a fost redeschis în 4 septembrie 2022, după ce a stat închis două luni și jumătate pentru lucrări de reabilitare de 12 milioane de euro. De atunci, au avut loc mai multe accidente, cu camioane, TIR-uri și autocare care fie au distrus limitatorul de înălțime, fie au rămas blocate în pasaj. Cel mai lung tunel din lume destinat pietonilor alergătorilor și bicicliștilor, construit în Norvegia