Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a aprobat Ordinul privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă. În acelaşi timp au fost stabilite şi categoriile de persoane care nu sunt obligate să poarte masca.
Conform documentului semnat de Nelu Tătaru şi Marcel Vela, ministrul de Interne, pe perioada stării de alertă, masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei.
Excepții în starea de alertă
În funcţie de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unităţii sau a medicului de medicină şcolară, după caz, pot exista unele excepţii, astfel:
a) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiţia aerisirii camerei, cel puţin la două ore şi se asigură dezinfecţia suprafeţelor;
b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
c) persoana desfăşoară activitaţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc.);
d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri
f) elevii/studenţii doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare
g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Cum se poartă corect masca de protecție
Măştile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinaţie cu curăţarea frecventă a mâinilor cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun). Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat; Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun. După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spaţiu special amenajat, preferabil cu capac, operaţiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măştilor medicale.