Actorul Ion Dichiseanu a murit în această după amiază

Dumnezeu își face trupă de artiști, după ce luna trecută trei alți artiști celebri au părăsit scena

Cunoscutul actor Ion Dichiseanu a murit în această după amiază, la Spitalul Floreasca, unde era internat de câteva luni, relatează HotNews. Ion Dichiseanu (87 de ani) ajunsese în spital din cauza unei infecții cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală. Dichiseanu a fost internat cu probleme respiratorii și la finalul lui 2020, și a fost testat negativ Covid.

Născut pe 20 octombrie 1933, la Adjud, Ion Dichiseanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Facultatea de Teatru, în 1959.

Cariera lui se întinde pe parcursul a şase decenii, potrivit news.ro, citat de Hotnews. Actorul este cunoscut pentru numeroase roluri interpretate pe scena Teatrului Nottara, apariţii în teatru TV şi radiofonic, dar şi pentru cele peste 50 de filme în care a jucat. A debutat pe marile ecrane în 1961, în lungmetrajul „Darclée”, regizat de Mihai Iacob, film inclus în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes din acel an.

În 1979, Ion Dichiseanu a fost distins cu premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolul din lungmetrajul „Clipa”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în 2002 a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Citește și: Nelu Ploieșteanu a murit din cauza Covid