Tânărul din Sibiu care și-a omorât iubita era gelos și sub influența drogurilor

Tânărul de 24 de ani a fost prins de jandarmii montani în Păltiniș, unde a fugit după comiterea faptei.

Tânărul de 24 de ani care și-a ucis iubita într-un apartament din Sibiu, sâmbătă, a declarat în fața anchetatorilor că a recurs la acest gest extrem din gelozie. El a recunoscut că era drogat, potrivit digi24.ro.

Tânărul sibian, în vârstă de 24 de ani, reţinut pentru că şi-a omorât sâmbătă prietena, o tânără de 21 de ani din judeţul Braşov, a declarat anchetatorilor că la momentul comiterii faptei, motivată de gelozie, se afla sub influenţa drogurilor, a informat procurorul Mihaela Ruginosa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Tânăra a decedat deoarece a fost înjunghiată cu un cuţit de mai multe ori în zona gâtului, fiind secţionate vasele sanguine. „La data de 19 mai a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului în vârstă de 24 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Persoana în cauză este încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu. Cercetările în acest caz continuă”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Tânărul de 24 de ani a fost prins de jandarmii montani în Păltiniș, unde a fugit după comiterea faptei.

Acesta era cunoscut de anturaj ca fumător de canabis. Iubita lui era din Făgăraș, județul Brașov, și venea destul de des la acesta, în Sibiu. Un apropiat al băiatului a declarat că acesta avea probleme psihice, în trecut find găsit la Păltiniș în timp ce încerca să se sinucidă. „Suferă și a suferit de mai multe psihoze serioase. A avut două antecedente serioase. Una în care a mers în Păltiniș să se sinucidă, noi am mers după el și l-am găsit. La câteva zile după prima fază, în care a fugit de acasă, tot cu intenția de suicid, delira. S-au pornit atunci acțiuni de căutare, am fost și noi prezenți. L-au găsit niște oameni cu mașina, la 4 dimineața, tăiat pe mâini”, a declarat acesta.

Deţinut din Timișoara care a evadat, prins de poliţiştii de penitenciare şi reîncarcerat