Florian Bodog, fost ministru al Sănătății / Foto: Facebook

Se știe, e demonstrat (politic), că oricine nu e la guvernare, e pregătit s-o preia. Oricând și oricum, numai s-o preia ca să le ofere domne’ cineva românilor tot ce au nevoie. În plină pandemie, fostul minsitru al Sănătății, Florian Bodog, e mai fâșneț decât de obișnuisem cu domnia sa în vremuri ministeriale, și, în deplină capacitate de exercițiu, a declarat:

„Suntem pregătiţi să preluăm guvernarea şi să le oferim românilor ceea ce au nevoie. Sper ca preşedintele să îşi revină din obişnuinţa de a lua în braţe PNL-ul şi va lua o hotărâre care să fie în concordanţă cu legile ţării şi cu dorinţa parlamentară. Cred că a trecut vremea poftei ce am poftit. PSD, în toată perioada care a trecut, a respectat promisiunile legate de creşteri de pensii şi salarii, am alocat bani pentru alocaţii, ceea ce PNL nu a făcut. Dacă nu sunt în stare să respecte legile, să plece acasă”.

A spus-o răspicat, cu subiect, cu predicat, apoi Florian Bodog a așteptat o replică, ceva acolo, un bis, dar nimeni n-a aplaudat măcar. Pe Bodog îl mănâncă tălpile și-l ard buricele degetelor de când Marcel Ciolacu a anunțat că PSD va depune o moțiune de cenzură imediat după ce încetează starea de alertă și că va sesiza Curtea Constituțională cu privire la „abuzul de putere” al Guvernului Orban. Șeful social0democraților s-a arătat nemulțumit de faptul că Guvernul Orban a trimis un document Parlamentului pentru prelungirea stării de alertă în România „spre informare”, și nu spre „încuviințare”.

„Cel mai mare abuz de putere care a avut loc în România, respectiv ocolirea Parlamentului în ceea ce privește restrângerea de drepturi și libertăți ale românilor. În fața acestui abuz vom face o trimitere la CCR, respectiv o sesizare.

În plus, vă anunț public că, începând de azi (miercuri, 17 iunie – n.a.), parlamentarii PSD lucrează la moțiunea de cenzură și la strângerea de semnături pentru susținerea moțiunii de cenzură pe care o s-o depunem a doua zi după ce starea de alertă se va încheia. Aceasta este decizia PSD față de acest abuz făcut de Ludovic Orban față de Parlamentul României”, a declarat președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu.

Bine, nici refrenul nu e nou, nici încercarea de a da jos Guvernul Orban nu e o premieră. Și la începutul lunii februarie a acestui an, o altă moțiunea de cenzură, a alianței PSD-UDMR, numită „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, a avut un vremelnic câtig de cauză, ba chiar a fost publicată în Monitorul Oficial. Până la urmă succesul a fost împărțit, frățește, ca între compozitor și artist. PSD a creat moțiunea de succes, Guvernul Orban e tot la Palatul Victoria.

Citește și: Florian Bodog i-ar cam vrea capul lui Tătaru

HashtagNews.ro