Nicolae Romulus Dărămuș, un scriitor român contemporan, a făcut publică povestea celor doi lupi, Rolf și Ralf, pe care i-a adoptat după ce lupoaica-mamă a fost împușcată.
Inițial, cei doi pui au fost salvați de un prieten de-al scriitorului, după ce un cioban intenționa să-i ucidă cu bâta.
Dărămuș a povestit că gratiile grădinilor zoologice româneşti au reprezentat mereu o adevărată condamnare la închisoare şi moarte. Prin urmare, pentru salvarea celor doi lupi, a apelat la actrița Brigitte Bardot
În Franţa, actrița dispunea de o împrejmuire de mari dimensiuni, iar lupii salvați puteau vieţui alături de alţi confraţi. Autorul a ținut să precizeze și că actrița a salvat foarte multe exemplare, cumpărând lupii din crescătoriile unde urmau a fi sacrificaţi pentru blană.
Răspunsul vedetei din Franța a fost prompt: un prieten de-al său şi cospiritual într-ale naturii şi lupilor, Raymond Francis Dubois – scriitor, etolog şi ecolog belgian – urma să îl caute pe scriitor, spre a detalia şi etapiza demersurile legale.
”Omul, lider al „The Wolf Federation”, îngrijea într-un ţarc de două hectare zece lupi, aşadar, binişor mai puţini decât cei optzeci ai franţuzoaicei. Avea deci loc pentru lupii mei, avea şi cu ce-i întreţine. Cum însă organizaţia veghea şi la confortul animalelor captive, telefonic, eminentul activist „pro natura” – aveam să văd asta cu prisosinţă mai apoi – m-a anunţat că vine în România să vadă animalele. Şi a venit”, se arată în textul distribuit pe contul de Facebook.
”Povestea mea, de fapt, abia acum începe, fiindcă temerile nu-mi erau mici: lupii mei erau învăţaţi doar cu mine. Îi crescusem de pui. Mă aşteptau sărind pe lângă gard atunci când mă zăreau venind cu nelipsita găleată galbenă – găleata lor – din care scoteam „bunătăţile” zilnice”
”Bunătăţi monotone: carne, ficat de cal şi – culmea, veţi zice – mere, pe care cu o poftă grozavă le înghiţeau aproape întregi, strivindu-le pripit printr-o singură clămpănire a fălcilor.
Intram în ţarc, înconjurat de ţopăiala şi schelălăielile lor duioase şi îngenuncheam. Împărţeam carnea cu amândouă mâinile, cu gesturi simetrice spre dreapta şi stânga, concomitent, spre a nu genera frustrări acestor etern flămânzi tandri. Împărţeam şi mângâieri, mereu atent spre a nu fi răsplătit cu vreo limbă caldă, administrată cu recunoştinţă şi iuţeală de fulger pe vreun obraz. Da, lupii mei erau învăţaţi numai cu mine şi viitorul lor contact cu un străin – fie el şi mare protector al naturii şi lupilor – mă îngrijora”, scrie autorul.
Întrânirea dintre lupi și Raymond Francis Dubois, un scriitor care a ajutat la salvarea lor: ”Lupii s-au apropiat cu boturile întinse, privindu-l în ochi și lăsându-l să-i mângâie”
Autorul a descris o primă interacțiune a lui Francis cu puii, explicând cum acesta s-a apropiat calm de ţarc. A păşit înăuntru, iar lupii s-au apropiat cu boturile întinse, privindu-l în ochi. Omul s-a lăsat într-un genunchi şi cel mai îndrăzneţ dintre ei, Rolf – fratele dominant – şi-a pus labele din faţă pe genunchiul ridicat, înălţându-şi nasul spre nasul noului prieten. Ralf nu s-a lăsat mai prejos, înghesuindu-se şi el pe coapsa cealaltă, cât mai aproape.
”Mâinile mari ale lui Francis – a căror strângere caldă şi fermă îmi va lipsi din acest an toată viaţa – au prins să îi mângâie, adiindu-le peste creştete şi coame, în vreme ce cu glas stins le vorbea.
La câteva zile după memorabila întâlnire, a vrut să îmi vadă lupii un alt individ. Amic pe atunci, fanatic vânător, deţinător – printre nenumărate trofee – şi al recordului mondial la blană de lup; numeroase şi mari blănuri de lup ornându-i, toţi pereţii locuinţei, mereu neîncăpători pentru atâta „glorie” vânătorească. Mi-a telefonat şi a venit”, se arată în text.
Vizita unui vânător: ”Lupii mei s-au înghesuit în extremitatea îngrăditurii, cu urechile culcate pe ceafă şi cozile făcute cârlig între picioare”
Autorul a explicat că, deși vânătorul se apropia tăcut, cu paşi rari, liniştiţi, neliniştea lor creştea ca un val. Iar pe când insul a ajuns lângă ocol, captivii au început să plângă deznădăjduit, pentru ca, brusc, să încerce evadarea.
”Salturi disperate pe gardul de sârmă împletită, haotice, aproape atingând culmea acestuia, alergătură înfricoşată la baza lui, roată, doar-doar se va găsi undeva vreo spărtură prielnică depărtării din preajma răului. Pe om l-am rugat să plece. Am intrat la ei şi, tremurând din tot trupul, aşa cum nu i-am văzut nici pe gerul năpraznic al iernii, lupii s-au lipit de mine. Scăpaseră”, a scris Dărămuș azi, 20 iunie, pe contul de Facebook.
Nicolae Dărămuș estre unul dintre mentorii activi și incomozi ai ecologismului din România și, din 1999, reprezentant al Consiliului Europei IWFEA pentru Munții Carpați.
A fondat în 1994 SENTRA (Societatea Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR), axată pe educația pro-natură prin mijloacele artelor, precum și pe activități de teren (monitorizarea agresării patrimoniului faunistic și al habitatului forestier).
Este fondator al revistei de ecologie „Carpații azi” (1996). Scenarist și realizator de film de televiziune (Ochii triști ai naturii0, TVR, 1997, Ecologia, o inevitabilă disciplină, 1996-1997).
