Traian Basescu

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, se alătură grupului care contestă profesionalismul unor reprezentanți ai autorităților și insistă că pandemia a fost gestionată extrem de prost de trioul DSU, Minisrterul de Interne și cel al Sănătății. Băsescu aduce și argumente în acest sens și susține că legea carantinării și a izolării este „cea mai mare prostie și o mare ticăloșie”. În plus, fostul șef de stat este convins că populația și-a pierdut definitiv încrederea în Guvern și celelalte autorități enunțate.

„Trebuia foarte mult tact în relația cu populația, s-a greșit din punct de vedere psihologic. Ne-am amăgit cu testări foarte puține în faza inițială și raportam niște cifre pentru care ne invidia orice țară, dar noi nu spuneam ca nu-i testam pe cei băgați în carantină, decât în a 14-a zi. Modul extrem de brutal în care s-au dat amenzi la populație, în mediul rural, armata nu a dat nicio amenda, acolo nu se respecta nimic, era no man’s land, în mediul rural.

Sfatul meu de este să nu vă uitați doar la cei îmbolnăviți. Uitați-vă la decese, ele nu au o creștere explozivă. Legea asta minune… este cea mai mare prostie și o mare ticăloșie. România nu avea nevoie de ea. Ce este cert este ca suntem în fața unei pandemii scăpate de sub control. A fost scăpată de sub control sub 3 aspecte.

Primul și cel mai important modul în care a fost gestionată pandemia în prima parte. Dau un exemplu, sunt un susținător al carantinei, dar e o prostie, trebuie să fii stat fără minte să bagi oameni în carantina 14 zile în loc să-i trimiți în caratină până când află rezultatul testului și pe urmă să le dai drumul dacă sunt sănătoși. Numai niște tâmpiți țin oamenii 14 zile în regim de carantina fără să le facă testarea.

Asta a creat o imagine îngrozitoare despre carantină, o imagine de parcă e pușcărie. Celula de trio do-re-mi cu Arafat, Interne, Sănătate, la cum s-a discreditat această echipă nu mai poate fi credibilă în fața populației. De data asta nu o să mai meargă cu parul, va trebui convinsă populația să poarte mască, să evite aglomerațiile”, a declarat Traian Băsescu.

Citește și: Ana are mere și Guvernul pacienți infectați cu coronavirus „la ofertă”!

HashtagNews.ro