Două persoane s-au intoxicat cu fum, joi dimineaţa, în urma unui incendiu care a cuprins o hală de depozitare calculatoare din localitatea Ungheni, a comunicat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, potrivit g4media.ro.
„Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de circa 1.000 de metri pătraţi, cu degajări mari de fum, din interior fiind evacuate 2 victime intoxicate cu fum, conştiente, care au fost de urgenţă preluate de ambulanţa SMURD”, a precizat ISU Mureş.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a informat că incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, fiind trimis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populaţiei din proximitatea zonei unde se manifestă arderea. Pentru localizarea şi stingerea incendiului, din cadrul ISU Mureş au fost alocate trei maşini de stingere, o autoscară, o autospecială pentru transport roboţi şi o autospecială de descarcerare. De asemenea, pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în caz de nevoie, la locul intervenţiei acţionează două ambulanţe SMURD. Având în vedere amploarea evenimentului, alte trei maşini de stingere din cadrul ISU Cluj, ISU Bistriţa-Năsăud şi ISU Sibiu se deplasează în sprijinul pompierilor de la ISU Mureş. Echipajele intervin în sistem structurat pentru limitarea propagării, localizarea şi stingerea incendiului, a mai arătat ISU Mureş. Percheziții de amploare în București și Ilfov, într-un dosar cu un prejudiciu de 28.000.000 de lei