Un incident dramatic în Câmpia Turzii, o femeie fiind răpită și introdusă cu forța într-o dubă, în plină stradă, sub strigătele ei disperate: „Ajutooooorr!!! Vor să mă omoare!!! Salva…” arată Sindicatul Europol, într-o postare pe Facebook. Acestea au fost ultimele cuvinte ale victimei înainte ca totul să se întâmple într-un timp extrem de scurt, potrivit ziare.com.
Femeia a trăit clipe de maximă disperare, temându-se că acestea ar putea fi ultimele sale clipe de viață. Martorii oculari au alertat imediat autoritățile printr-un apel la 112.
„Deși informațiile furnizate erau limitate, intervenția promptă a poliției a fost crucială. Cu toate acestea, pe baza datelor furnizate, colegii din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii s-au mobilizat și pe baza verificărilor efectuate în teren, au reușit să identifice duba vizată”, arată cei de la Sindicatul Europol. Echipajul Poliției Municipiului Câmpia Turzii, format din agenții Andrei și Gabriel, a reacționat cu rapiditate și profesionalism. După ce au localizat și oprit dubița, agenții au intervenit. „Imediat după oprire în trafic, echipajul format din Andrei și Gabriel au procedat la extragerea victimei din dubă și ulterior la imobilizarea agresorilor. Femeia, aflată într-o stare evidentă de șoc și prezentând urme vizibile de agresiune fizică, a fost salvată datorită intervenției eficiente a poliției”, arată Europol.
Sindicatul Europol subliniază importanța acestei intervenții rapide și a atenției deosebite a cetățenilor care au sunat la 112.
„Fără vigilența și contribuția cetățenilor care au sunat la 112 imediat ce au asistat la acest incident, probabil că la acest moment vorbeam despre o nouă tragedie”. Agresorii au fost reținuți și s-a întocmit un dosar penal pentru „săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, violență în familie, urmând ca în urma administrării întregului probatoriu, să fie extinse cercetările dacă va fi cazul” (Sursa: Sindicatul Europol, postare pe Facebook). Autoritățile continuă să investigheze cazul pentru a stabili toate detaliile și eventualele noi acuzații. Sindicatul Europol a felicitat echipajul implicat pentru profesionalismul și eficiența de care au dat dovadă, incluzând agenții Andrei și Gabriel, dar și pe colegii lor Tudor și Vlad, care au venit imediat în sprijinul acestora.