Poliţiştii de frontieră din Arad, de la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II, Turnu şi Vărşand, au prins, în ultimele 24 de ore, 77 de migranţi din mai multe state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport, respectiv pe jos, potrivit ziare.com.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean ceh şi unul român, primul conducând o autoutilitară înmatriculată în Cehia, cel de-al doilea, un ansamblu rutier înmatriculat în România.
„Vehiculele transportau piese auto şi frigidere pentru societăţi comerciale din Austria şi Franţa. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 69 de cetăţeni străini, doar într-unul dintre automarfare fiind ascunse 42 de persoane”, a transmis Poliţia de Frontieră.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia sunt cetăţeni din diverse state, precum Bangladesh, Pakistan, Egipt, India, Sri Lanka şi Nepal, care intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei
. ”Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Turnu şi Vărşand au observat, în timpul executării misiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, în apropierea liniei de frontieră, opt persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectoarelor pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Etiopia şi India, intraţi legal în ţara noastră”, a precizat Poliţia de Frontieră. Poliţiştii de frontieră fac cercetări în aceste cazuri în dosare de trafic de migranţi, pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru migranţi. Adolescent omorât în bătaie pe o stradă din Tulcea