Grupare internațională de trafic de migranți, anihilată la Timișoara

Rețeaua era condusă de români, afgani și pakistanezi

Politist frontiera
Politist frontiera sursa foto SNPPC

O rețea de trafic de migranți, alcătuită din cetățeni români, afgani și pakistanezi, a fost destructurată de polițiștii de frontieră din Timișoara. Gruparea a operat din primăvara acestui an, racolând, transportând și adăpostind migranți, ajutându-i să treacă ilegal granițele în Serbia sau Ungaria, contra unor sume cuprinse între 2.500 și 11.000 de euro sau dolari, potrivit stiripesurse.ro.

Poliţia de Frontieră a anunţat vineri, că ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi structuri subordonate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Gorj şi Timiş

Este vorba de un dosar de racolare, îndrumare, călăuzire, transportare, transferare sau adăpostire a unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, pentru a obţine direct sau indirect un folos material. Astfel, în perioada martie-septembrie, mai multe persoane, cetăţeni români şi străini (afgani şi pakistanezi), ar fi desfăşurat activităţi ilicite din sfera traficului de migranţi.

”Ca mod de operare, o parte din migranţi erau călăuziţi pentru a trece ilegal frontiera din Bulgaria în România sau racolaţi din rândul celor aflaţi legal pe teritoriul României, după care erau transportaţi şi adăpostiţi în diferite imobile sau unităţi de cazare de pe raza judeţelor Timiş şi Gorj. Ulterior erau preluaţi şi transportaţi până în apropierea frontierei dintre România cu Serbia sau Ungaria, unde migranţii era îndrumaţi să treacă ilegal frontiera de stat pe jos.

Membrii reţelei le indicau direcţia de deplasare cu ajutorul sistemului GPS sau prin telefon în sistem video-call şi erau aşteptaţi şi preluaţi după trecerea frontierei pentru a fi transportaţi în state din Spaţiul Schengen.

Migranţii achitau sume cuprinse între 2.500 – 11.000 euro/dolari de persoană reţelei”, a arătat sursa citată. Pe perioada monitorizării, au fost documentate mai multe transporturi de migranţi, pe timpul cărora membrii grupării încercând să scoată ilegal din România peste 50 de migranţi de origine afro-asiatică. Activităţile au fost realizate cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş şi Mehedinţi. La acţiune au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod”, Timişoara şi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.

12 companii din București și Ilfov, prejudiciate cu 1,7 milioane de