Fostul ministrul al Justiției, Florin Iordache a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Legislativ, cu 185 de voturi din partea parlamentarilor. Principalul său contracandidat, Augustin Zegrean a obținut numai 41 de voturi. Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ este asimilată celei de ministru, iar funcţia de preşedinte de secţie, celei de secretar de stat.
Potrivit legii de funcționare a Consiliului Legislativ, mandatul președintelui este pe viață. Acesta nu poate fi înlocuit sau demis din funcție. Funcția primită, marți, poate fi considerată o recompensă a lui Iordache pentru faptul că a făcut un pas în spate, la reformarea PSD, și nu va mai candida pentru un nou mandat de parlamentar.
Consiliul Legislativ este o instituţie importantă pentru procesul legislativ. Angajaţii de aici avizează toate legile depuse la Parlament astfel încât să reglementările să nu se suprapună, să nu contrazică prevederi din alte legi sau să nu intre în contradicţie cu Constituţia. Aşa se menţine un cadru legislativ cât de cât coerent. În conducerea Consiliului Legislativ au ajuns și fostul judecător CCR, Toni Greblă și fostul secretar de stat din Ministerul Justiției, Mariana Moț.
Într-un interviu, singurul de altfel în cei 25 de ani de mandat, fostul președinte, Dragoș Iliescu a precizat că nu are nicio explicație cu privire la legea Consiliului Legislativ care dă posibilitatea șefiei pe viață, dar că a atras atenția politicienilor să modifice legea, însă acest lucru nu s-a întâmplat. „Înseamnă că nu s-a dorit”, a spus Iliescu.
„Şi eu simt nevoia ca în lege să existe un mandat cu o întindere limitată, patru, cinci ani, eventual un al doilea mandat, dar aceasta depinde de legiuitor şi probabil, nu cred că este momentul acum, dar la începutul anului viitor, după ce se vor fi desfăşurat şi alegerile parlamentare cred că ar fi timpul să ne aplecăm şi să modificăm legea”, declara în luna august, Toni Greblă, președinte de Secție Consiliul Legislativ, potrivit digi24.
În ce context se poate pierde mandatul de președinte
Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ nu spune absolut nimic despre durata mandatelor sau cum ar putea fi revocaţi din funcţie preşedintele instituţiei şi preşedinţii de secţii. Precizează doar că funcţiile încetează prin demisie, pierderea drepturilor electorale, condamnare definitivă pentru comiterea unei infracţiuni ori existenţa vreunui incompatibilităţi.
Citește și: Florin Iordache, pe punctul de a se „înșuruba” pe viață într-o altă funcție