Senatoarea neafiliată Diana Șoșoacă s-a dezlănțuit, încă o dată, în Parlamentul României, de data aceasta cu un mesaj ironic pentru colegii din USR, care i-au cerut să își pună masca, lucru combătut de atâta vreme de Șoșoacă. Și de parcă nu era suficientă atitudinea pe care o afișează la fiecare „luare de cuvânt”, în mesajul de astăzi le-a transmis parlamentarilor USR că masca le ascude ipocrizia. „Jos masca! Pentru colegii de la USR, care îmi spun să pun masca, eu vă spun jos masca, pentru că vă ascunde ipocrizia.”
Când președinta Senatului, președinta de ședință, i-a cerut acesteia să poarte masca, senatoareaȘoșoacă i-a răspuns răspicat că masca este obligatorie pentru cei care nu exceptați, aceasta numărându-se printre excepții, deși de la microfonul Parlamentului sau pe live-urile pe care le face, strigă din tot pieptul.
„Ordinul 874/81/2020 permite persoanelor cu probleme de respirație și cu probleme ale plămânilor să nu poarte mască. Drept pentru care am adeverință în acest sens. Dacă doriți, vă pot preda ceva drept să înțelegeți ce înseamnă constituția, legea, ordinul. Că dvs le-ați dat, nu eu. Mai sunt și oameni care au alte probleme decât Covidul”, și-a justificat senatoarea nepurtatul măștii în spațiul închis.
Aceasta și-a continuat discursul ironic la adresa colegilor din USR, pe care i-a catalogat ca fiind „reprezentanții supremi ai cumințeniei pământului”.
Deși timpul pe care l-a avut alocat pentru a-și susține discursul îi expirase, Diana Șoșoacă s-a contrat cu Anca Dragu, căreia i-a spus că nu pleacă de la microfon până nu termină ce are de spus. Cu bunăvoința președintei de ședință a mai primit încă 30 de secunde, pe care le-a folosit și pentru a aduce laude guvernării de la Budapesta. „Vreau să îi transmit un mesaj cordial dlui prim-ministru al Ungariei, Viktor Orban, și un pios omagiu colegului nostru Daniel Măcriș, care ieri a decedat”, a mai spus Șoșoacă, adăugând că „poate cândva vom avea și un guvern naționalist, așa, după exemplul Ungariei”.
Reamintim că Guvernul Cioloș a picat cu scorul de 88 la 184, iar acum Klaus Iohannis va trebui să desemneze un alt premier, întreaga procedură urmând să fie reluată.
Citește și: Diana Șoșoacă și spectacolul morții de la „Nasta”