Copiii sunt superputerea noastră, care ne dau sens, speranță și forță să ducem dincolo de limite tot ce ne punem în minte și în suflet, trebuind iubiți, respectați și ascultați, este mesajul transmis de ministrul Gabriela Firea, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului.
Potrivit ministrului Familiei, astăzi și în fiecare zi, e un prilej bun să ne amintim că toți copiii de lângă noi – copiii noștri, nepoții, copii care ne sunt dragi sau despre care nu știm nimic, copii care nu au pe nimeni pe lume și cresc în grija statului – cu toții au nevoie de noi, au nevoie să știe că au o voce și că vocea lor se aude.
„Da, copiii au drepturi! Iar obligația noastră, a adulților, este să le protejăm și să le respectăm. Au dreptul la educație, la sănătate și la demnitate, au dreptul să fie feriți de marginalizare și discriminare! Iată de ce mi se pare crucial să ducem la capăt proiectul pe care l-am lansat recent – cel al construirii a 150 de centre de zi, destinate copiilor care vin din familii sărmane, cu situații de viață dificile și care au nevoie de un ajutor pentru a se descurca”, a declarat Gabriela Firea, pe pagina de Facebook. Centrele sunt gândite pentru a da copiilor o șansă să crească alături de părinții, buncii și frații lor, chiar dacă acasă au parte de multe lipsuri. Copiii vor veni pe timpul zilei în centru și își vor face temele, vor avea activități de recreere, socializare, educație infomală, vor primi o masă caldă și vor avea parte, atât ei, cât și părinții, de sprijin și consiliere psihologică.
Proiectul este finanțat din PNRR cu peste 50 de milioane de euro, fiind una dintre soluțiile gândite, la Ministerul Familiei, pentru a le întinde o mână de ajutor acestor familii, astfel încât să-și poată păstra copiii acasă, să nu-i lase în grija statului din disperare, pentru că n-au posibilități să-i crească.
De asemenea, Garanția pentru Copii, un document programatic extrem de important, care va fi aprobat curând și înaintat oficial Comisiei Europene, oferă soluții pentru prevenirea și combaterea excluziunii sociale și garantarea accesului copiilor aflați în situații de vulnerabilitate la o serie de servicii esențiale: educație timpurie, sănătate, locuire, alimentație. „Este însă un efort comun, de care trebuie să fim conștienți cu toții și pe care trebuie să ni-l asumăm cu toții, autorități și societate civilă deopotrivă, pentru ca acești copii să vadă în noi partenerii pe care se pot baza”, a declarat Gabriela Firea.