Larisa Iordache: „Niciodată nu este prea târziu să îți urmezi visul”

După o pauză de trei ani, din nou pe podium

Larisa Iordache a câștigat patru medalii, dintre care două de aur (bârnă și sol) și două de argint (sărituri și pe echipe), la Campionatul European de Gimnastică de la Mersin (Turcia).

După o pauză de trei ani de zile, din cauza unei accidentări, o altă pauză – de data aceasta din cauza infectării cu noul coronavirus, chiar înaintea campionatelor Naționale de la Ploiești, Larisa Iordache și-a dovedit că doar cu muncă, dar și încredere poți ajunge unde visezi. Într-o postare pe o rețea de socializare, sportiva a ținut să le mulțumească antrenorilor și celor care au susținut-o și care au avut încredere în revenirea ei pe activitatea sportivă.

„O poveste lungă spusă în câteva cuvinte…

Pentru că niciodată nu este prea târziu să îți urmezi visul și să visezi la ceea ce îți dorești cu adevărat, doar trebuie să ai un impuls pentru ca puterea din interiorul tău să iasă la suprafață.

În momentele în care mulți mi-au spus că nu voi reuși și începusem să cred și eu asta după atâta timp de pauză… cu greu mai speram la o revenire, însă…

Ai nevoie de niste oameni care să creadă în tine. Așa cum au făcut-o antrenorii mei @loumtlc și @cristi_aerobic de la bun început. Nu au renunțat niciodată să creadă în mine, să mă susțină exact așa cum am eu nevoie. Și să îmi dăruiască bunătătea și dragostea lor față de gimnastică. Iar pentru toate astea vreau să le mulțumesc! Sunteți cei mai tari❤ vă iubesc❤”,a scris Larisa Iordache, după „Europeanul” de gimnastică.

Larisa Iordache este cea mai medaliată gimnasta din Romania, în istoria Campionatelor Europene, cu 16 medalii. Larisa Iordache (24 ani) mai are în palmares o medalie de bronz la Jocurile Olimpice, două de argint şi două de bronz la Campionatele Mondiale, precum şi 5 de aur, 6 de argint şi 2 de bronz la Europene. Iordache a depășit-o Cătălina Ponor, care are doar 13 medalii europene.

În Turcia, delegația României a cucerit cinci medalii la senioare, pe lângă cele ale Larisei Iordache a venit și una de argint, la bârnă, prin Silviana Sfiringu.

La bilanţul senioarelor se adaugă și medaliile cucerite de junioare la Mersin, aur în toate probele (echipe, individual compus, pe aparate), 6 la număr, două medalii de argint, ambele obţinute de Maria Ceplinschi, la individual compus şi sol, şi una de bronz, câştigată de Andreea Preda, la bârnă.

Citește și: Gimnasta Larisa Iordache, confirmată pozitiv cu Covid

#News