Dan Negru a tras un semnal de alarmă în privința deciziilor pe care televiziunile le iau, nepotrivit, doar într-o goană după profit și rating. După ce a fost anunțată cu „surle și trâmbițe”, mutarea filmului de pe postul unde a fost consacrat în România (PRO TV) la cel al concurenței, se pare că decizia nu a fost cea mai inspirată. Iar Dan Negru nu a ezitat să taxeze acest lucru, venind în același timp și cu un contra-exemplu.
„Anul ăsta, filmul „Home Alone” și-a mutat casa de la o televiziune la alta. La anul și-o schimbă iar in goana după profit pe o piață media românească in care unii se copiază pe alții și toți se faultează… Nu mi-a plăcut niciodată copy-paste-ul. Esti lider când ești original”, a scris Dan Negru pe contul său de socializare.
Citându-l pe Lucian Blaga, „Cu penele altuia te poți împodobi dar nu poți zbura”, Dan Negru vine cu exemplul Poloniei, care difuzează Home Alone, pe același post, încă de la apariția filmului.
„Povestea însă există și-n Polonia. Dar cu alta morală: Home Alone se difuzează in Polonia din 1992 pe aceeași televziune, Polsat . În 2010 Polsat a anunțat ca nu mai cumpără drepturile pentru film din rațiuni financiare. Nicio altă televiziune concurentă nu s-a grăbit să le fure brandul. Polonia a depășit foamea de a face bani in bussines cu orice preț, chiar și furând armele adversarului”, a mai scris Negru.
De altfel, acesta a menționat că „la presiunea publicului, Polsat a cumpărat din nou drepturile pe „Home Alone” în Polonia”, un lucru pe care prezentatorul TV, cu ani buni de experiență în spate, chiar la postul pe care îl critică, îl consideră „o lecție de eleganță și moralitate in istoria televiziunii europene”.
Mai mult, Dan Negru afirmă că românii sunt departe, încheindu-și postarea cu un alt citat celebru, cel al lui Alberts Einstein. „Nu tot ceea ce poate fi numărat contează și nu tot ceea ce contează poate fi numărat”.
Citește și: Casa din „Singur acasă” se închiriază de Crăciun