Adolescenta cu mâinile amputate în accidentul din Pașcani, își mișcă degetele

Potrivit medicilor, într-un an și jumătate, fata se poate recupera complet.

 Alexia, adolescenta de 15 ani, operată la Iași timp de 20 de ore, după ce brațele i-au fost amputate în urma unui grav accident rutier, și-a mișcat degetele de la mâna dreaptă. Potrivit medicilor, într-un an și jumătate, fata se poate recupera complet. Revenirea ei după operația de replantare a mâinilor este spectaculoasă, spun medicii. 10 medici și 14 asistente, infirmiere și brancardieri de la Spitalul Sfânta Maria din Iași au stat în sala de operație 20 de ore, pentru a-i salva viața fetei, potrivit digi24.ro.


„Am rugat-o să-mi arate ce poate face cu mâna și deja fetița mișcă degetele, m-a strâns de mână. Este absolut extraordinar!”, a declarat Sidonia Susanu, medic chirurg plastician.

Alexia mergea împreună cu trupa de dans din care făcea parte, din Botoșani, la un spectacol în Ialomița. Autocarul în care se aflau s-a răsturnat în Pașcani, 25 de persoane fiind transportate la spital. Alexia a fost cel mai grav rănită, având ambele mâini secționate și multiple traumatisme.”Din punctul meu de vedere miracolul a fost că a ajuns vie, pentru că astfel de leziuni de regulă au un potențial letal foarte mare la locul accidentului. În general, paciențîi cu amputație de 2 membre au indicație de replantare doar a unui membru, tocmai datorită riscului complicațiilor vitale care pot apărea prin replantarea structurilor”, a declarat Sidonia Susanu, medic chirurg plastician:

Intervenția de 20 de ore a fost un succes, fără momente critice. Copila de 15 ani se recuperează miraculos, ea urmând să își folosească din nou mâinile.

Tatăl, venit din Marea Britanie, acolo unde muncește, s-a dus direct spre spital de la aeroport.”Vă spun sincer îmi este frică să merg să o văd pentru că nu știu cum voi reacționa. Eu când vorbeam acasă pe camera și mai apărea ea în camera îmi dădeau lacrimile. Pentru că eu îi spun ei iubirea mea cea mică. Și nu vreau mă gândesc. Noi de 7 ani ani nu am făcut Crăciun și Revelion acasă. E prima oară în care am ales să-l facem acasă pentru că ei sunt la liceu amândoi, și-au făcut prieteni noi, sunt adolescenți”, a declarat Florin Tudose, tatăl Alexiei.

Alexia va avea nevoie și de alte intervenții chirurgicale. Potrivit declarației Sidonia Susanu, medic chirurg plastician, riscul de necroză al celor două membre este aproape depășit, fiind continuate intervențiile de reconstrucție.

„Trunchiurile nervoase principale nu au fost atașate în prima intervenție, pentru a nu prelungi mai mult o intervenție care și așa a fost destul de laborioasă. Este, de asemenea, nevoie de sânge, dar și de plasmă. Până acum, au fost folosite 36 de unități de plasmă, pentru ca funcțiile vitale să fie menținute în parametri normali”, a explicat medicu chirurg.

Comisarii ANPC au găsit carne expirată în stațiunile de pe Valea Prahovei