„Medicul” Șoșoacă și mediul septic

Profesorul Rafila, schimb acid de replici cu senatoarea PAUR

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentatul României la OMS și deputat PSD, a avut parte de un schimb halucinant de replici cu senatoarea PAUR (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor), Diana Șoșoacă, una dintre cele mai vocale persoane publice împotriva a tot ce înseamnă coronavirus, mască și vaccin.

Aflați pe platoul unei televiziuni, cei doi au discutat pe tema testărilor RT-PCR, pe care Diana Șoșoacă le contestă, precizând că pe multe dintre buletinele de analize apare o mențiune ce i-a atras atenția: „activitate de recoltare neacreditată RENAR”. Chiar dacă Rafila i-a oferit explicația, că laboratoarele sunt cele care primesc acredintarea, nu testele, senatoarea PAUR nu a părut convinsă, acel înscris din buletinele de analiză făcând referire strict la modul de manipulare al testelor care ajung la laboratoare, prin intermediul ambulanțelor.

„Adică și cei negativi sunt tot pozitivi?”, l-a întrerupt Diana Șoșoaca, vizibil în dezacord cu explicațiile lui Rafila.

Alexandru Rafila: „Mă lăsați să vorbesc?”

Diana Șoșoacă: „Totuși cred că pot să vă pun o întrebare”

Alexandru Rafila: „Puneți întrebări în cascada”

Diana Șoșoacă: „Pentru că sunt mai inteligentă decât alții”

Alexandru Rafila: „Absolut, se vede de la distanță”

Discuția a continuat și avocata-senatoare de la PAUR a folosit eronat cuvântul „septic”, dorind să se refere la un mediu steril. „Dna Șoșoacă, dvs știți ce înseamnă un mediu septic?”, a întrebat-o Rafila. „Da, știu. Nu există în România”, a răspuns senatoarea PAUR. „Dna Șoșoacă, un mediu septic înseamna un mediu infectat”, a corectat-o Rafila. „A, da, aseptic”, a spus Diana Șoșoacă.

De altfel, de la începutul pandemiei, mulți au devenit „experți” în acest domeniu.

Citește și: Șoșoacă vrea să transforme Senatul în Vestul Sălbatic

#News