Ministrul Tanczos Barna: Cele mai multe intervenţii pentru prevenirea şi combaterea atacurilor de urs s-au soluţionat prin alungare sau relocare

Într-un an şi jumătate au fost realizate 418 intervenţii, dintre care 347 de alungări, 52 de relocări şi 19 extrageri

Majoritatea intervenţiilor pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun s-au soluţionat prin alungare sau relocare, în ultimul an şi jumătate, dar soluţia pe termen lung rămâne managementul activ al acestei specii, consideră ministrul Mediului, Barna Tanczos Barna. Guvernul României a adoptat, în 21 iulie 2021, la propunerea Ministerului Mediului, OUG 81/2021, care reglementează intervenţia imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun (Ursus arctos) asupra cetăţenilor şi bunurilor acestora, prin alungare, relocare sau extragere, potrivit g4media.ro.

Într-un an şi jumătate de la adoptarea actului normativ, au fost realizate 418 intervenţii, dintre care 347 de alungări, 52 de relocări şi 19 extrageri, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului.

 „Vorbim de peste 400 de situaţii în care, dacă nu s-ar fi intervenit, bunurile, integritatea sau chiar viaţa cetăţenilor s-ar fi putut afla în pericol. Este îmbucurător că majoritatea covârşitoare a intervenţiilor se soluţionează prin alungare sau relocare. Din păcate, există şi situaţii în care singura soluţie este extragerea, însă numărul mic de astfel de intervenţii demonstrează că temerile unora cu privire la eventuale nereguli sau abuzuri, exprimate la momentul adoptării OUG, au fost total nefondate şi că măsura pe care am luat-o a fost cea corectă. Soluţia pe termen lung rămâne însă managementul activ al acestei specii, cu măsuri multiple, bazate pe analize ştiinţifice clare şi fără echivoc”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos. Potrivit MMAP, având în vedere numeroasele adrese şi sesizări ale cetăţenilor şi instituţiilor de stat sau private, prin care au fost semnalate atacuri şi conflicte între carnivore mari şi om, precum şi necesitatea evitării producerii unor evenimente care să pună în pericol sănătatea şi securitatea publică sau să producă diverse pagube, instituţia a emis, în 4 aprilie 2022, Ordinul care stabileşte nivelul maxim de intervenţie şi prevenţie în cazul speciei urs brun.

1000 de persoane cu dizabilități locomotorii vor schia gratuit